MedStar PRIMA SECTIE MEDICALA

MedStar PRIMA SECTIE MEDICALA
19 Decembrie 2013
1284 accesări
0 comentarii

Spitalul MEDSTAR 2000 vine în întâmpinarea nevoilor pacienţilor şi deschide prima secţie medicală privată. Secţia va cuprinde specialităţile medicină internă, cardiologie, gastroenterologie şi nefrologie, pacienţii fiind trataţi de cadrele medicale care în prezent oferă consultaţii în ambulatoriul unităţii. Aflat de 15 ani pe piaţa medicală din Constanţa, centrul medical MEDSTAR 2000 s-a consacrat prin profesionalismul personalului şi calitatea serviciilor oferite în cadrul clinicilor de chirurgie şi de zi, dar şi a laboratorului de analize din dotare. Iar noua secţie medicală va reprezenta o alternativă de top de care este nevoie în judeţul nostru, unde pacienţii cu afecţiuni cardiace, gastroenterologice, nefrologice sau din sfera medicinii interne vor beneficia de investigaţii cu aparatură medicală performantă, de tratamente şi condiţiile hoteliere la standarde înalte, într-o ambianţă liniştitoare, propice îmbunătăţirii stării de sănătate. Spitalul MEDSTAR 2000 beneficiază de contracte cu asiguratori privaţi de sănătate şi cu CJAS Constanţa. Mai multe informaţii şi programări la telefoanele 0241.638.251, 072- MEDSTAR.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Florentina BOZÎNTAN