brand voveran - isosorbide 20mg us nimotop oral
Potrivit medicilor, astmul bronşic este o boală inflamatorie cronică a căilor aeriene. Dr. Doina Pîrîu, medic specialist pneumolog, ne spune cum se manifestă această afecţiune.
„Astmul este caracterizat prin episoade recurente de wheezing, dispnee şi tuse, în special noaptea sau dimineaţa devreme”, explică medicul pneumolog.
Printre primele simptome care v-ar putea orienta spre diagnosticul de astm bronşic sunt crizele de sufocare însoţite de şuierături în piept sau tusea însoţită de eliminarea unei spute albicioase, gelatinoase.
„Bolnavii mai pot avea senzaţia de constricţie toracică, adică simt că îi strânge pieptul. Totodată, între crize, pacienţii se pot simţi perfect sănătoşi sau pot avea o greutate în respiraţie la efort”, precizează medicul.
Această afecţiune cronică trebuie tratată în permanenţă, nu numai în timpul crizelor, iar tratamentul corect previne apariţia crizelor, menţionează medicul: „Astmul bronşic nu este o boală vindecabilă, dar, printr-un tratament zilnic corect, se urmăreşte ca pacientul să ducă o viaţă normală între crize”.
Cea mai eficientă terapie în astm este cea inhalatorie, cu ajutorul unor spray-uri ce conţin medicamente care au efect de dilatare a bronhiilor sau de reducere a inflamaţiei bronşice, fără a avea efecte secundare generale.
order pyridostigmine 60 mg online - cheap imitrex 50mg buy imuran 25mg online cheap
purchase rumalaya without prescription - shallaki order online buy elavil tablets
generic diclofenac 100mg - buy voltaren 100mg pills buy generic aspirin for sale
neurontin medication - order sulfasalazine 500 mg without prescription order azulfidine 500mg online cheap