cancersan-1333985831

cancersan-1333985831
10 Aprilie 2012
1350 accesări
0 comentarii
Liga femeii, asociaţia „Parteneri in Progres” şi Biblionet susţin proiectul iniţiativei globale „Susan G. Komen for The Cure” pentru conştientizarea cancerului de sân. „Împreună pentru sănătatea sânului” - acesta este sloganul programului desfăşurat la Constanţa şi Mureş, în perioada august 2011 - aprilie 2012. În anul 2007, o organizaţie americană, lider mondial în acţiuni de informare a prevenirii cancerului de sân, a lansat o iniţiativă globală aplicată în zece ţări, printre care şi România. Judeţele incluse în program sunt Constanţa, Cluj, Braşov, Târgu Mureş şi muni-cipiul Bucureşti. „Au fost lansate mesaje cheie despre autocunoaşterea sânului, bazate pe studii şi cercetări de ultimă oră . În acest sens, am oferit instrumente care să conducă la redactarea profilului fiecărei comunităţi cu privire la problematica cancerului de sân, şi am finanţat 10 grade comunitare”, susţine Maria Frangeti, preşedintele Ligii Femeilor. Proiectul „Împreună pentru sănătatea sânului” s-a concentrat pe identificarea persoanelor cheie din fiecare comunitate locală inclusă în proiect, cu scopul promovării acestora drept promotori pentru demararea unor sesiuni de informare. „Am ales trei localităţi din Constanţa şi Mureş, în care am format câte trei echipe pentru fiecare localitate. Echipele au fost formate din bibliotecari, profesori sau psihologi şcolari şi asistenţi sociali sau medicali. Astfel, am format 30 de promotori în Constanţa şi 16 în Mureş. În cele din urmă, s-au demarat sesiuni de informare în şapte localităţi din judeţul Constanţa cu femei de peste 18 ani cât şi cu adolescente de 14 - 18 ani. Ce este minunat este că s-a format un grup de activişti care a învăţat ce este de făcut pentru conştientizarea cancerului de sân. Dorim să ne extindem peste cele cinci judeţe actual informate de această iniţiativă globală” spune preşedintele Ligii Femeilor. Andrei ALDEA
Taguri articol: stiri medicale boli şi afecţiuni cancer cancer san

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Redactor