Umplutura unor cozonaci care se vând pe piaţa românească variază considerabil, respectiv între 3,8% şi 40%, având în vedere că un cozonac are în medie între 500 grame şi un kilogram, iar din punct de vedere al aditivilor alimentari, numărul acestora se situează între 0 şi 9 E-uri, potrivit rezultatelor unui studiu publicat vineri de Asociaţia Naţională de Protecţie a Consumatorilor – InfoCons și citat de Agerpres.
Asociaţia a analizat 20 de produse de acest tip de la diverşi producători şi distribuitori cu privire la umplutura acestora, conţinutul de E-uri, de zahăr, sare şi valoarea energetică.
Din punct de vedere al aditivilor alimentari, numărul acestora variază între 0 şi 9 E-uri. Studiul arată că 75% dintre produse au avut în compoziţia lor aditivul alimentar E471, care este un aditiv alimentar sigur, cu rol de agenţi de îngroşare, emulgatori, stabilizatori, agenţi de aglomerare şi antispumanţi, iar 35% dintre produse au avut ca ingredient E202. "Acest aditiv alimentar se mai numeşte şi "sorbat de potasiu". Doza zilnică admisă pentru consumul uman cumulat de acid sorbic şi sărurile sale de potasiu şi calciu este de până la 25 mg/kg corp, doză la care nu au fost semnalate efecte secundare. Unele persoane pot prezenţa reacţii alergice la consumul acestuia şi nu este permis folosirea sa în produse pentru sugari şi copii mici", se arată în studiu.
În ceea ce priveşte valoarea energetică găsită în cozonaci, aceasta variază între 298 şi 414,6 kcal/100 grame.
Din punct de vedere al proteinelor, cantitatea cea mai mică este de 5,8 grame/100 grame, iar cantitatea cea mai mare este de 12,3 grame/100 grame.
Studiul InfoCons arată că zahărul este şi el prezent în compoziţie, cu valori începând de la 18 grame zaharuri (din glucide)/100 de grame, cantitatea cea mai mică, la 30,2 grame zaharuri (din glucide)/100 grame, cantitatea cea mai mare, ceea ce înseamnă că 30% din compoziţia unui cozonac poate fi doar zahăr.
Asociaţia precizează că 30,2 grame de zahăr înseamnă aproape 8 linguriţe de zahăr.
"Pentru prevenirea diabetului şi a obezităţii, organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca zahărul să nu depăşească 10% din cantitatea totală de calorii consumate de către o persoană pe zi (aproximativ 50 de grame pentru o dietă de 2.000 kcal)" , spune studiul citat.
În ceea ce priveşte, cantitatea de sare (sodiu) pe 100 de grame găsită în produse, aceasta variază între 0,1 grame şi 0,8 grame/100 de grame.
"Ideal ar fi să ne cumpărăm ingredientele şi să ne facem cozonacii acasă, dar, dacă totuşi nu avem timp, ar fi bine să citim măcar eticheta, pentru a şti ce cumpărăm şi a face alegerea cea mai potrivită. Este foarte important să citim eticheta înainte să cumpărăm şi, dacă nu înţelegem ce scrie pe etichetă, să îl lăsăm şi să căutăm alt cozonac, pe a cărui etichetă înţelegem ce scrie. Avem foarte multe sortimente în magazine, aşa că sigur o să găsim un cozonac pe care să-l cumpărăm. De asemenea, trebuie să citim şi termenul de valabilitate, ca nu cumva să ajungem să ne îmbolnăvim în prag de sărbători. Trebuie să fim mai conştienţi de ceea ce consumăm, să alegem şi noi, nu să îi lăsăm pe alţii să aleagă în locul nostru. Ceea ce este gustos nu este întotdeauna şi sănătos! Să fim consumatori cu o9atitudine", spune Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons.