22 August 2019
711 accesări
0 comentarii

Specialiştii spun că râsul poate declanşa efecte pe termen scurt, dar şi pe termen lung în corpul dumneavoastră. Spre exemplu, râsul apare la copii cu mult înainte de a putea să vorbească, în jurul vârstei de patru luni. Studiile în domeniu arată că râsul facilitează învăţarea de lucruri noi, în special pentru copii, de aceea râsul este o parte importantă a jocului lor. De fapt, acest lucru îi ajută să înveţe noi abilităţi pentru a se putea angaja în noi activităţi specifice vârstei.

Mai important este, însă, că râsul ne ajută pe toţi să putem trăi într-un mediu sănătos şi sigur. Cercetătorii au concluzionat că principalul motiv al beneficiilor aduse de râs se leagă de eliberarea de dopamină. Acest neurotransmiţător ajută la controlul centrilor de recompensă şi plăcere din creier. Practic, dopamina vă poate ajuta să vă relaxaţi şi să vă concentraţi mai uşor asupra oricărei activităţi.

De asemenea, râsul sprijină circulaţia şi ajută vasele de sânge să funcţioneze la nivel optim, stimulează organele să inhaleze mai mult oxigen decât printr-o respiraţie simplă sau oferă suportul psihologic pentru reducerea nivelului de anxietate.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU