13 Noiembrie 2015
2904 accesări
29 comentarii

În ultima vreme, suntem cu toţii în căutarea alimentaţiei perfecte. Unii nutriţionişti ne recomandă să stăm departe de carne, alţii consideră că echilibrul este cheia unei alimentaţii sănătoase, astfel încât ar trebui să mâncăm din toate câte puţin. La toate acestea se adaugă schimbările din trend-urile dietelor – pentru că da, există o modă chiar şi în alimentaţie – iar ultima preferinţă care a devenit populară şi în rândul românilor estealimentaţia raw vegan.

Este interesant că, deşi acest tip de dietă a fost la modă şi acum aproape două secole, abia în ultimii ani putem spune că a căpătat o notorietate şi o popularitate fără precedent. După cum sugerează şi numele, alimentaţia raw vegan se bazează pe consumul de produse de origine vegetală, fără ca acestea să fie preparate termic. Cu alte cuvinte, aceastainclude fructe, legume, nuci şi seminţe, fiind evitat consumul de produse de origine animală. Cei care ţin dieta foarte strict evită chiar şi mierea. De asemenea, există adepţi ai dietei raw vegan care reduc consumul de grăsimi, 80% din alimentaţia lor constând doar în fructe şi legume. Mai sunt şi cei care urmează odietă raw omnivoră, care include lactate, peşte şi carne în stare crudă. Deoarece siguranţa acestor produse depinde în general de prepararea lor termică, cei care adoptă acest stil de viaţă se expun unor riscuri mari.

Tocmai din cauza problemei pe care o ridică prepararea termică a hranei – descoperirea focului a dus până la urmă la evoluţia speciei umane – dar şi a unei alimentaţii bazate exclusiv pe vegetale,dieta raw vegan şi-a atras adepţi fideli, dar şi critici. De aceea, este bine să ne informăm cu privire labeneficiile şi riscurilela care ne expunem atunci când decidem să adoptăm dieta raw vegan sau orice alt tip de alimentaţie.


Argumente pro raw vegan

  • Alimentele crude conţin enzime naturale şi alţi nutrienţi care se distrug în timpul procesului de gătire. Aceste enzime îmbunătăţesc digestia, ajutând organismul să absoarbă toţi nutrienţii benefici. Rezultatul final constă în faptul că celulele corpului vor deveni mai bogate în nutrienţi.
  • Alimentele raw sunt răcoritoare, ele fiind populare cu precădere în regiunile cu climă mai caldă. Acest lucru este susţinut şi de către medicina chinezească, potrivit căreia alimentele crude au un efect răcoritor asupra organismului. Persoanele care suferă din cauza inflamaţiilor sau căldurii îşi pot găsi echilibrul interior şi recăpăta vitalitatea urmând dieta raw vegană. Pe de altă parte, cei cărora le este în permanenţă frig se pot simţi slăbiţi dacă adoptă o astfel de alimentaţie pe termen lung.

Argumente contra raw vegan

  • Potrivit învăţăturilor chinezeşti şi ayurvedice din antichitate,nutrienţii din mâncarea gătită sunt mai digerabili deoarece prin prepararea termică ei sunt descompuşi în componente mai mici, susţinând astfel „focul digestiv”. Acest termen se referă la mişcarea şi căldura care oferă vitalitate tractului digestiv şi ne menţin sănătatea.
  • Mâncarea gătită este mai nutritivă deoarece unii nutrienţi devin disponibili odată cu prepararea lor termică. De exemplu, s-a demonstrat călicopenul, un antioxidant ce se regăseşte mai ales în roşii, dar şi în alte alimente,devine mai disponibil din punct de vedere nutriţional atunci când este gătit. Şi legume recum varza kale, spanacul, ceapa şi usturoiul sunt cunoscute pentru faptul că devin mai nutritive odată cu prepararea termică uşoară, eliberând compuşi care altfel ar fi nedigeraţi. Desigur, alimentele gătite excesiv, mai ales carnea, generează acrilamide şi alţi compuşi chimici care produc inflamaţii şi cancer. Aşadar, ca întotdeauna,echilibrul este cheia. Pentru a obţine rezultate optime, suntrecomandate prepararea alimentelor la aburi şisotarea la foc mediu. Astfel, nutrienţii devin mai disponibili şi mai uşor de absorbit de către organism, fără a fi generaţi compuşi secundari care apar de obicei în cazul gătirii excesive a mâncării.

Există multe beneficii bine documentate ale alimentaţiei bazate pe consumul de produse proaspete. Totuşi,este indicat ca dieta să fie una completăşi să conţină, pe lângă alimente crude – fructe, legume şi seminţe bogate îngrăsimi sănătoase –, şi mâncare preparată termiccare să furnizeze proteinele slabe şi carbohidraţii complecşi de care organismul are nevoie pentru a fi sănătos şi plin de vitalitate.

Nicio dietă nu oferă o formulă magică pentru menţinerea unei stări bune de sănătate. De fapt, dietelenu auacelaşi efect asupra tuturor. În timp ce alimentaţia de tip raw vegan ar putea să nu fie cea mai bună soluţie pentru cei cu o digestie slabă, ea poate face minuni în cazul altora.

Taguri articol: dietă şi frumusețe

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

29 comentarii

9 octombrie
Cpamon
Psloix xzoouc

buy cheap generic metronidazole - order flagyl generic order cenforce 50mg without prescription

9 octombrie
Mpeixq
Grtyoj lwtemv

betnovate oral - betamethasone 20gm cost buy benoquin without prescription

4 octombrie
Dkisib
Lwcwiv qjszvu

order acticin without prescription - buy cheap benzoyl peroxide order retin cream generic

3 octombrie
Xrjopj
Dwchlu jxvulu

prednisone order online - purchase permethrin without prescription buy zovirax creams

29 septembrie
Rifwdp
Ffvgwe hrbulj

absorica over the counter - buy deltasone 5mg sale deltasone 20mg pill

27 septembrie
Rtliuw
Qulxgb lvnosz

buy omnicef 300mg sale - cheap clindamycin cleocin uk

23 septembrie
Ondgst
Mtdhzn lgnksv

oral trihexyphenidyl - diclofenac gel online purchase order voltaren gel

21 septembrie
Pfmzsf
Nlreic qtqqof

buy periactin without a prescription - periactin for sale how to buy tizanidine

16 septembrie
Sfocos
Zxysqx rvtibi

baclofen 25mg ca - cost baclofen 10mg piroxicam ca

11 septembrie
Lrqwkb
Nulvrh akikxe

buy voveran without a prescription - isosorbide 40mg ca how to buy nimotop

123