Aveți probleme cu stomacul? Înainte de a da buzna în farmacii pentru a găsi leacul potrivit, ar trebui să știți că majoritatea durerilor de stomac și intestine își au originea în proasta digestie a alimentelor pe care le mâncați. Mai mult decât atât, de-a lungul timpului s-a dovedit că digestia deficitară are o influență dăunătoare nu numai asupra tubului digestiv, dar și asupra sistemului nervos, care controlează și dirijează activitatea tuturor organelor din organismul omului.
Dacă vă confruntați cu dureri de stomac, încercați, mai întâi, câteva metode naturale prin care puteți scăpa de durerile de stomac. Consumați ceai de mușețel, pentru că prin acțiunea sa sub formă de antiinflamator și prin relaxarea mușchiului neted al traiectoriei digestive superioare, mușețelul poate ajuta la ameliorarea durerii de stomac. Practic, în momentul în care se relaxează mușchiul neted, contracțiile care împing alimentele prin sistemul digestiv se diminuează și reduc durerea provocată de crampe și spasme. Apoi, apa de orez, care este, de fapt, apa rămasă după gătirea orezului ameliorează inflamația, formând un fel de barieră liniștitoare pe mucoasa stomacului.
Dr. Flavia Zaharia consideră că nici menta nu trebuie să vă lipsească din casă. Astfel, ceaiul de mentă poate ajuta la relaxarea mușchilor stomacului. De asemenea, ajută la îmbunătățirea fluxului de bilă, ceea ce vă va ajuta să digerați alimentele în mod corespunzător. Acest lucru este util, în special, dacă suferiți de indigestie sau de balonare.
În cazul în care problema este indigestia, o cană de apă caldă cu lămâie ajută, și ea, foarte mult. Nivelul ridicat de aciditate stimulează producerea de acid clorhidric care dizolvă produsele alimentare. Prin creșterea cantității de acid clorhidric care se produce, se va spori și digestia, de-a lungul timpului, dezvoltând un ritm sănătos. Veți obține cu această ocazie și un bonus al hidratării, care va menține sistemul digestiv într-o stare de perfectă funcționare.
Dacă vă place ghimbirul, este un lucru foarte bun, întrucât acesta conține niște substanțe chimice naturale numite gingerols și shogaols, care pot ajuta la relaxarea musculaturii netede, cum ar fi mușchiul traseului intestinal și prin urmare, ameliorează crampele stomacale sau durerile de stomac colic. Rădăcina este ideală pentru ameliorarea stărilor de greață, care poate provoca la rândul lor dureri de stomac.
Indigestia este una dintre cele mai cunoscute probleme ale stomacului, iar în acest caz, semințele de fenicul vă vor ajuta deoarece conțin anetol, un ulei volatil care poate stimula secreția de sucuri digestive pentru a ajuta la funcționarea corectă a digestiei. De asemenea poate ajuta inflamația și reducerea durerilor cauzate de aceasta.