uneori binele trebuie facut cu forta. Pentru ca idioti...
Vaccinarea s-ar puteasă nu mai fie o opţiune,aşa cum este în prezent,adică, fiecare părinte să decidăcare vaccinuri îi sunt necesare copilului său şi care nu.Unele instituţii ale statului român, printre careşi Ministerul Sănătăţii,au pornit o campania agresivă pentru vaccinarea obligatorie, urmând ca unele vaccinuri,opt la număr, potrivit Ministerului Sănătăţii,să devină obligatorii.
Reprezentanţii Societăţii Civile Independente din România iau atitudine împotriva acestui demers, pe care îl consideră neconstituţional.
„Fiecare copil al acestei ţări are dreptul la viaţă! Statul român, prin anumite măsuri de genul vaccinarea obligatorie, nu are dreptul să pună în pericol viaţa copiilor alergici la anumite ingrediente ale vaccinurilor, sau care au un sistem imunitar slăbit. Nimeni nu-i cunoaşte mai bine în afară de părinţii lor.Prin urmare, numai părinţii sunt îndreptăţiţi să ia decizii pentru copiii lor atât din punct de vedere legal, cât şi moral! (…)
Noi, părinţii responsabili, nu avem nevoie de despăgubiri din partea statului român pentru erori medicale generate de vaccinuri. Noi, părinţii responsabili, nu vrem să fim umiliţi şi ameninţaţi de comisii formate din semidocţi, că ne vor fi luaţi copiii de statul român, dacă nu-i vaccinăm! Statul, prin reprezentanţii săi vremelnici, nu poate să încalce Constituţia României şi să ne impună administrarea unor vaccinuri copiilor noştri sub pretextul prevenirii unor boli demult eradicate, unele dintre ele fiind denumite şi boli ale sărăciei.
Dacă statul ne va încălca drepturile constituţionale, atunci noi, ca cetăţeni, avem dreptul la nesupunere civică. Dacă vaccinurile îi protejează pe copiii vaccinaţi de bolile respective, atunci de ce vă este frică de copiii nevaccinaţi? Cui îi este frică de părinţii care gândesc?”, a declarat conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC.
Mişcarea împotrivavaccinării obligatorie
Acţiunea reprezintă o mişcare susţinută la nivel global, atât de reprezentanţi ai societăţii civile, cât şi de o parte a perso-nalului medical. Una dintre principalele cauze ale apariţiei acestei mişcări o reprezintă refuzul companiilor farmaceutice care produc vaccinuri de a-şi asuma, în scris, răspunderea legală pentru siguranţa propriului produs.
Din moment ce actualele vaccinuri - inclusiv cele polivalente, sunt prezentate de către companiile farmaceutice ca fiind „sigure şi bune”, este imposibil de înţeles de ce refuză companiile producătoare să îşi asume răspunderea legală pentru siguranţa acestora.
uneori binele trebuie facut cu forta. Pentru ca idioti...
E nasol daca se va da legea asta. Chiar daca va fi anticonstitutionala, legea va ramane in vigoare, pt. ca asta e Romania. Tot va trebui sa dai statul in judecata, etc. Astia de MS fac jocul big pharma. Sa iasa banu' si comisioanele. Atat conteaza. De ce sa decidem noi ce sa facem cu viata noastra si a copiilor nostri cand poate decide statul, ca doar copiii sunt ai statului, nu ai nostri, nu?!