23 Mai 2018
894 accesări
0 comentarii

Deşi nu ne dorim acest lucru, după vârsta de 30 de ani încep să apară şi ridurile, iar cearcănele devin şi ele tot mai proeminente. Mai mult decât atât, arsurile solare din anii în care ne bronzam fără a ţine cont de recomandările medicului, expunerile prelungite, la ore total neindicate, toate acestea îşi vor spune cuvântul la un moment dat, prin apariţia hiperpigmentării.

Dr. Laurenţiu Vlădău, medic specialist dermatolog, a declarat că modificările hormonale care încep în jurul vârstei de 30 de ani sunt printre principalii vinovaţi pentru aceste fenomene. Deşi nimeni nu este ferit de apariţia lor, îmbătrânirea fiind un fenomen natural, în cazul celor cărora le place să se bronzeze, consumă alcool în exces, fumează sau nu fac mişcare în mod regulat şi nu au un stil de viaţă sănătos, aceste schimbări vor fi mult mai vizibile şi chiar vor apărea mai timpuriu.

„În cazul femeilor, când nivelurile hormonilor reproducători încep să scadă, are loc o diminuare a producţiei de colagen, ceea ce explică schimbările apărute la nivelul pielii. La 30 de ani, majoritatea femeilor au avut deja copii, iar acest lucru înseamnă că este posibil să-şi fi făcut apariţia pigmentarea neuniformă şi cearcănele. Bărbaţii nu se confruntă cu aceste probleme, dar ei sunt victime ale modificărilor în testosteron şi DHT, strâns legate de căderea părului”, a explicat medicul.

Aşa că, dragi constănţeni, dacă urmaţi câteva sfaturi speciale de îngrijire a pielii, acestea vă pot ajuta la mascarea semnelor trecerii timpului. În primul rând, ar trebui să vă formaţi un obicei pentru îngrijirea tenului, care cuprinde trei paşi: curăţare, tonifiere şi hidratare dimineaţa şi seara.

„Dacă la 20 de ani puteam sări peste una dintre aceste etape, mai târziu este esenţial ca ritualul să fie respectat, pentru a curăţa pielea de orice reziduuri acumulate pe timp de zi sau chiar peste noapte. Curăţarea eficientă va îndepărta celulele moarte, pregătind o bază ideală pentru aplicarea cremei hidratante - cheia unui ten sănătos după 30 de ani”, a completat specialistul.

Creme de noapte şi creme de ochi

Apoi, este neapărat nevoie să vă alegeţi o cremă specială de noapte, pentru că mai ales cele cu efect anti-îmbătrânire pot face minuni pentru ten. Cu toate acestea, este important ca lista lor de ingrediente să fie atent verificată, pentru a nu conţine potenţiali alergeni.

De asemenea, alegerea unui produs de calitate va stimula producţia de colagen, ajutând la prevenirea ridurilor, a liniilor fine, porilor vizibili şi a altor probleme cauzate de fenomenul natural de îmbătrânire a pielii.

Nu uitaţi, însă, că îngrijirea pielii din jurul ochilor este şi ea extrem de importantă, întrucât zona din jurul ochilor este chiar prima care dezvoltă linii fine, deoarece acolo pielea este mult mai subţire decât pe restul feţei. Aşa că, o cremă de ochi pe bază de glicerină sau vitamina B3 va ajuta la prevenirea formării sau va ameliora cearcănele întunecate şi aspectul umflat al ochilor.

Protecţia solară, esenţială

Bineînţeles, nu trebuie omisă protecţia solară, aceasta fiind esenţială la orice vârstă şi în orice anotimp. La acest capitol, produsele speciale cu SPF de minim 30 sunt recomandate chiar dacă sunt utilizate în paralel cosmetice care conţin şi ele factor de protecţie solară. De ce?

„Razele ultraviolete reprezintă cauza a 80% din îmbătrânirea prematură a pielii. Ba mai mult, expunerea la lumina soarelui provoacă pigmentarea, unul dintre primele semne ale îmbătrânirii. Din păcate, cercetările arată că impactul razelor UV asupra pielii poate creşte odată cu vârsta, de aceea aplicarea de protecţie solară este un pas care nu trebuie să lipsească din rutina de îngrijire”, a mai spus dermatologul.

El a adăugat că, odată cu trecerea anilor, devine deosebit de importantă îngrijirea gâtului şi a decolteului - zone delicate, printre primele care prezintă semne de îmbătrânire.

De precizat că întinderea cremei de faţă spre gât nu este suficientă pentru a acorda acestei zone îngrijirea corespunzătoare. Cel mai bine, căutaţi în magazine produse special concepute pentru îngrijirea gâtului şi a decolteului, fiind recomandat ca aplicarea lor să fie dublată de protecţie solară. Şi chiar dacă este dulce şi ne place, limitaţi pe cât posibil consumul de zahăr din alimentaţie, deoarece acesta amplifică efectele îmbătrânirii şi poate agrava probleme ale pielii, cum ar fi acneea şi rozaceea.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU