28 Iunie 2020
856 accesări
0 comentarii

A venit vara, a început sezonul de bronzat, dar specialiştii ne atrag atenţia că expunerea la soare fără protecţie adecvată prezintă un risc uriaş. De la arsuri solare şi până la cancer de piele, iubitorii de soare şi bronz sunt primii care ajung în cabinetele medicale şi care primesc foarte des diagnosticul de cancer de piele sau mamar.

„Expunerea la radiaţia solară trebuie privită nu numai ca un efect doar la nivelul pielii. Pe lângă arsuri, în cazul femeilor cu pielea foarte deschisă creşte nivelul de pigment melanic secretat de organism. Ei bine, radiaţia a crescut în ultimii ani, fapt pentru care suntem expuşi unui regim de radiaţii mult mai agresive, ceea ce a făcut să limiteze orele de expunere la soare. Iată de ce unul dintre efectele nedorite ar putea fi şi la nivelul sânului, fapt pentru care este preferabil ca femeile să îşi protejeze sânii”, explică dr. Eduard Circo, medic specialist endocrinologie.

Potrivit acestuia, soarele devine nociv faţă de acest organ receptor permanent pentru orice hormoni.

„De altfel, orice disfuncţie hormonală în organism perturbă structura sânului, astfel că expunerea suplimentară la soare devine un factor nociv. O altă problemă des întâlnită este aceea că se expun la soare chiar şi acele paciente care sunt deja afectate de o formă de cancer sau o altă afecţiune”, mai spune medicul specialist.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ