25 Septembrie 2021
378 accesări
0 comentarii

Știați că „degețelul roșu” este o plantă medicinală, din care se prepară diferite medicamente, recomandate în miocardiopatii și insuficiență cardiacă? Specialiștii spun că timp de câteva zile se consumă tinctură glicero-alcoolică din această plantă, trei sau cinci picături pe zi. Tratamentul are o acțiune calmantă la nivel cardiac. Mai mult decât atât, planta face adevărate minuni în cazul circulației sangvine deficitare, precizează doctorulzilei.ro.

Ce se întâmplă? Efectul diuretic al degețelului roșu se datorează creșterii debitului cardiac și ameliorării circulației sângelui în aparatul vascular, dar și prezenței saponinelor și flavonoidelor. Degețelul roșu se mai recomandă în afecțiuni ale aparatului urinar, retenție de apă în organism, dar și contra depresiei nervoase, tulburărilor de somn și migrenelor. Proprietățile terapeutice ale acestei plante sunt utile în ameliorarea bolilor precum icter, stază hepatică, reumatism acut, hidropizie, febră tifoidă și hipertrofia prostatei. De asemenea, acționează ca adjuvant și în afecțiuni precum pneumonia adulților și bătrânilor, edem pulmonar, astm simptomatic în urma leziunilor valvulare.

Atenție! „Degețelul roșu” se administrează pe durate scurte și sub control medical strict, în cazuri bine diagnosticate de insuficiență cardiacă. Prelungirea tratamentului poate duce la acumulări în organism și intoxicații grave manifestate prin: rărirea pulsului la valori subnormale, grețuri, vărsături, diaree, amețeli, sughițuri, dureri de cap, uscăciune în gât, paliditate și convulsii.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU