バイアグラ通販 安全 - シアリス通販 安全 シアリス 海外通販
Cum se dezvoltă copilul
Este începutul perioadei fetale când organele copilului continuă să se dezvolte rapid şi să se maturizeze. Majoritatea organelor vitale, cum ar fi rinichii, creierul, plămânii şi ficatul - care acum produce celulele roşii ale sângelui în locul sacului vitelin - sunt funcţionale, însă vor continua să crească şi maturizeze pe toată perioada care a mai rămas din sarcina.
Capul copilului măsoară jumătate din lungimea corpului şi fruntea prezintă o bombare care va permite craniului să se dezvolte. Gâtul începe să se dezvolte, iar pleoapele se închid pentru a proteja ochii în formare. Degetele nu mai sunt împreunate, iar unghiile de la mâini şi picioare şi părul vor începe să fie vizibile începând cu această săptămână. Copilul înghite activ lichidul amniotic şi loveşte cu putere cu picioarele.
Copilul, acum de mărimea unei căpşuni, măsoară 3.4 cm şi cântăreşte doar 4 grame.
Cum se transformă gravida
Uterul a continuat să se mărească, deşi probabil că încă nu se observă la acest moment. Deşi acum poţi sau nu să fii gata să porţi hainele de maternitate, fusta sau rochia obişnuită probabil că nu te mai încap, aşa cum nici sutienul nu îţi mai este confortabil. Îngroşarea taliei se datorează unei creşteri moderate în greutate şi balonării. Un pantalon sau o fustă cu talie pe elastic, reglabilă sau cu talie joasă, care să stea sub abdomen, ar putea să te facă să te simţi mai confortabil.
Cea de-a doua consultaţie la ginecolog va fi programată între săptămânile 12-16, aşa că fă-ţi o programare. Medicul va efectua ecografia de trimestru 1 (morfologia de trimestru 1), astfel încât vei putea să-ţi vezi copilul pentru prima data. Această ecografie efectuată între săptămânile 11-14 de sarcină este un test prenatal util pentru identificarea anomaliilor cromozomiale, cum ar fi sindromul Down sau a unor malformaţii majore la nivelul inimii.
Bătăile inimii copilului vor putea fi auzite cu ajutorul unui stetoscop Doppler, un aparat cu ultrasunete pe care medicul îl va pune la nivelul abdomenului tău.
În plus, medicul va discuta cu tine despre primele mişcări ale copilului pe care le poţi simţi începând cu săptămânile 13-16.
Sfaturi
- continuă să faci sport şi mişcare. Cei mai mulţi medici recomandă mersul pe jos sau înotul deoarece sunt exerciţii cu impact redus, care se pot practica pe toată durata sarcinii.
Sportul îmbunătăţeşte tonicitatea muşchilor, forţa şi anduranţa.
- pentru a reduce durerea la nivelul sânilor te poate ajuta un sutien bun, care să susţină sânii măriţi.
sursa: Reţeaua Privată de Sănătate"Regina Maria"
バイアグラ通販 安全 - シアリス通販 安全 シアリス 海外通販
жЈи¦Џе“Ѓгѓ—гѓ¬гѓ‰гѓ‹гѓійЊ гЃ®жЈгЃ—い処方 - жЈи¦Џе“Ѓгѓ—гѓ¬гѓ‰гѓ‹гѓійЊ гЃ®жЈгЃ—い処方 жЈи¦Џе“Ѓг‚ёг‚№гѓгѓћгѓѓг‚ЇйЊ гЃ®жЈгЃ—い処方
where can i buy yasmin - buy cheap letrozole anastrozole 1mg canada
brand fosamax 70mg - purchase pilex online cheap provera 10mg tablet
buy generic progesterone online - buy generic prometrium fertomid price
bupropion cost - buy ayurslim pills for sale shuddha guggulu online