Mămicile, dar şi tăticii din Constanţa sunt aşteptaţi zilele acestea, la BB Center, să profite de săptămâna porţilor deschise şi să participe la diferite activităţi.
Pe parcursul întregii zile, aceştia pot be-neficia de consiliere în alăptare, de la specialistul Liliana Tudose, pot primi sfaturi despre cum să te joci cu copiii mici, de la Angelica Ion, şi pot afla poveşti terapeutice, de la Andreea Vasile. Mai mult decât atât, ei pot participa la cursuri de comunicare în cuplu, susţinute de Veronica Ardelianu. De asemenea, sub îndrumarea Mihaelei Cojocaru, pot învăţa cum să facă gimnastică cu bebe. Pentru a vă înscrie la oricare din aceste activităţi, trebuie doar să completaţi un formular. BB Center se află pe strada Tudor Vladimirescu nr. 37.