Sărbătorile devin momentul în care realizăm retrospectiva anului care se va încheia şi tragem concluziile pentru a crea noile obiective. Psihologii susţin că această perioadă este resimţită de mulţi dintre noi cu oboseală, cu tulburări emoţionale de sezon şi chiar cu depresie.
De aceea, ei recomandă să evităm situaţiile foarte stresante şi expectaţiile nerealiste şi să estimăm corect provocările pe care le întâmpinăm, pentru a ne feri de un eventual dezechilibru emoţional.
Sărbătorile înseamnă în primul rând bucurie! Bucuria unei atmosfere de basm cu oraşul scăldat în lumini, brazi împodobiţi, bucuria unei minivacanţe sau timp cu familia, bucuria de a primi şi oferi cadouri. Dar stresul căpătat în urma acestei perioade ne poate da de furcă, spun specialiştii, dacă nu ştim să îl gestionăm corect. „Sărbătorile pot reprezenta şi o serie de factori psiho-sociali care ne influenţează starea de bine şi echilibrul nostru psiho-emoţional. Prea multe obligaţii cărora trebuie să le facem faţă, presiunea financiară, oboseala, dorinţa de a-i mulţumi pe cei din jurul nostru, normele de conduită socială ce ne obligă în mod vădit să respectăm anumite standarde, toate acestea şi mulţi alţi factori pot cauza o stare de dezechilibru emoţional intensă”, a explicat Cristina Gemănaru, psiholog în cadrul Centrului Terapeutic Marea Neagră Constanţa.
Renunţaţi la aşteptările nerealiste
Cât de uşor sau cât de greu este să facem faţă tuturor acestor provocări la care sun-tem supuşi, depinde doar de noi, suntem direct răspunzători de resursele noastre emoţionale şi de cât de mult dorim să oferim. Este esenţial să începem printr-o estimare co-rectă a timpului şi a posibilităţilor în asumarea responsabilităţilor.
„Trebuie să fim realişti cu ceea ce putem face şi ce anume nu putem face. Să conştientizăm dacă avem un echilibru în toate şi ce anume avem de câştigat concret”, a mai completat psihologul Cristina Gemănaru.
Este mult mai benefic pentru oricare dintre noi, să reuşim în această perioadă să ne apreciem pe noi şi pe cei de lângă noi pentru ceea ce sunt, să fim valorizaţi şi apreciaţi şi să descoperim în noi şi în ceilalţi sentimente ca: bucurie, armonie, înţelegere, mulţumire, încredere sau optimism. Este bine să nu uităm că uneori, o îmbrăţişare rezolvă mult mai multe conflicte interioare decât orice recompensă financiară sau materială. Îmbrăţişaţi-vă copiii sau partenerii de cuplu şi sigur veţi reuşi să depăşiţi toate obstacolele. Şi nu uitaţi! Există „Moş Crăciun” atâta timp cât nu aşteptăm doar cadouri materiale, ci şi linişte sufletească.