25 Noiembrie 2015
512195 accesări
105 comentarii

Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.

Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.

TRIMESTRUL I DE SARCINĂ

Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.

De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.

Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7

Săptămâna 2................Săptămâna 8

Săptămâna 3...............Săptămâna 9

Săptămâna 4.............. Săptămâna 10

Săptămâna 5.............. Săptămâna 11

Săptămâna 6............. Săptămâna 12

Săptămâna 13

TRIMESTRUL II DE SARCINĂ

Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.

Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).

De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.

Săptămâna 14............... Săptămâna 21

Săptămâna 15............... Săptămâna 22

Săptămâna 16............... Săptămâna 23

Săptămâna 17............... Săptămâna 24

Săptămâna 18............... Săptămâna 25

Săptămâna 19............... Săptămâna 26

Săptămâna 20............... Săptămâna 27

TRIMESTRUL III DE SARCINĂ

Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.

Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.

CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?

Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.

De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:

• hemoleucograma (deosebit de importantă de urmărit valoarea hemoglobinei în cazul mămicilor cu anemie descoperită la testările anterioare);
• se recoltează secreţie vaginală pentru depistarea posibilelor infecţii;
• se repetă urocultura şi sumarul de urină pentru monitorizarea infecţiilor urinare şi a nivelului glucozei şi proteinelor din urină;
• se evaluează greutatea mămicii;
• în cazul mămicilor cu hipertensiune, se verifica atent tensiunea arterială;
• unii medici recomandă testul de toleranţă la glucoză (între săptămânile 24 şi 28) pentru diagnosticarea diabetului gestaţional;
• ecografie pentru determinarea măsurilor fătului, a greutăţii probabile, a cantităţii de lichid amniotic din jurul fătului, depistarea oricaror anomalii congenitale, localizare placentei şi poziţionarea fătului;
• dacă ai Rh negativ, în această săptămână ţi se va administra injecţia cu immunoglobulina.

Săptămâna 28

Săptămâna 29

Săptămâna 30

Săptămâna 31

Săptămâna 32

Săptămâna 33

Săptămâna 34

Săptămâna 35

Săptămâna 36

Săptămâna 37

Săptămâna 38

Săptămâna 39

Săptămâna 40

Taguri articol: sarcina bebe

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

53 comentarii

miercuri, 25 decembrie
EdgarRar
lkjhgfdrff

Steam Desktop Authenticator is a powerful tool designed to enhance the security of your Steam account. By generating time-based one-time passwords (TOTPs), it provides an additional layer of protection against unauthorized access. This desktop application allows users to manage their two-factor authentication (2FA) easily, ensuring that only you can access your account. With a user-friendly interface and seamless integration, Steam Desktop Authenticator is essential for gamers looking to safeguard their digital assets. steam guard authenticator скачать

miercuri, 25 decembrie
Stevenflumn
steamauthenticator.ru

Steam Desktop Authenticator is a powerful tool designed to enhance the security of your Steam account. By generating time-based one-time passwords (TOTPs), it provides an additional layer of protection against unauthorized access. This desktop application allows users to manage their two-factor authentication (2FA) easily, ensuring that only you can access your account. With a user-friendly interface and seamless integration, Steam Desktop Authenticator is essential for gamers looking to safeguard their digital assets. sda steam authenticator

miercuri, 25 decembrie
Stevenflumn
steamauthenticator.ru

Steam Desktop Authenticator is a powerful tool designed to enhance the security of your Steam account. By generating time-based one-time passwords (TOTPs), it provides an additional layer of protection against unauthorized access. This desktop application allows users to manage their two-factor authentication (2FA) easily, ensuring that only you can access your account. With a user-friendly interface and seamless integration, Steam Desktop Authenticator is essential for gamers looking to safeguard their digital assets. download steam desktop authenticator

miercuri, 25 decembrie
JamesSlisy
rvrvrvaoiuyt

Steam Desktop Authenticator is a powerful tool designed to enhance the security of your Steam account. By generating time-based one-time passwords (TOTPs), it provides an additional layer of protection against unauthorized access. This desktop application allows users to manage their two-factor authentication (2FA) easily, ensuring that only you can access your account. With a user-friendly interface and seamless integration, Steam Desktop Authenticator is essential for gamers looking to safeguard their digital assets. download sda steam

miercuri, 25 decembrie
Stevenflumn
steamauthenticator.ru

Steam Desktop Authenticator is a powerful tool designed to enhance the security of your Steam account. By generating time-based one-time passwords (TOTPs), it provides an additional layer of protection against unauthorized access. This desktop application allows users to manage their two-factor authentication (2FA) easily, ensuring that only you can access your account. With a user-friendly interface and seamless integration, Steam Desktop Authenticator is essential for gamers looking to safeguard their digital assets. steam desktop authenticator sda

miercuri, 25 decembrie
Robertsnoli
Крайне рекомендую

https://start-now.link/images/pgs/1xbet-promo-code-qatar_3.html

miercuri, 25 decembrie
VandaLerge
Canadian Pharmacy No Prescription

Viagra From Usa Pharmacy Mambo 36 tadalafil 20 mg Buy clavamox for cats online prescription free pharmacy India pharmacy

miercuri, 25 decembrie
Michaelguego
Попробуйте

dako-jobcenter.com

miercuri, 25 decembrie
RichardHen
Cialis 5 mg best price usa

Viagra price hong kong without prescription pharmacies india

miercuri, 25 decembrie
RobertLiz
Крайне советую

Тақырыпты егжей-тегжейлі талдаймыз: https://bonusy-promokody-1xbet-kazahstan.com/. Және оларды қалай қолдануға болатынын біле аласыз. Тапқан бонустарды ақшаға айырбастауға және шоттан алуға немесе букмекерлік кеңсе промокодтар дүкенінде қолдануға болады.

1234...6