09 Octombrie 2018
677 accesări
0 comentarii

Trebuie să ştiţi că, pentru a avea o viaţă sănătoasă, este necesar să nu consumaţi sare în exces.

Spre exemplu, a precizat dr. Valentina Duma, medic de familie, o alimentaţie prea bogată în sare creşte riscul apariţiei cancerului gastric, prin favorizarea activităţii bacteriene. Bacteria Helicobacter pylori este extrem de răspândită, deoarece jumătate din populaţia lumii are această bacterie, ea fiind identificată ca element preponderent în apariţia ulcerelor gastro-duodenale.

De asemenea, consumul de sare vă poate afecta inima. Cardiologii au atras mereu atenţia asupra faptului că una dintre cauzele care duc către o frecvenţă ridicată a cazurilor de hipertensiune arterială este consumul în exces de sare.

Potrivit statisticilor, un român consumă peste 12 grame de sare în 24 de ore, nivel care ne situează între ţările cu un consum foarte mare de sare. În general, consumul de sare ar trebui să fie sub cinci grame, sunt de părere specialiştii.

Pe de altă parte, cardiologii consideră că este vitală adoptarea unei legislaţii care să prevadă reducerea cantităţii de sare din alimentaţie, în mod special din produsele semipreparate.

În prezent, potrivit nutriţioniştilor, cel mai sărat produs comercializat, prezent în alimentaţia zilnică, este pâinea. Totuşi, există şi surse sănătoase de sodiu, potrivite pentru consum, ca o alternativă la sarea obişnuită, cum ar fi sarea roz de Himalaya, murăturile, supa de oase şi varza murată.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU