24 Noiembrie 2015
35723 accesări
0 comentarii

Institutul „Matei Balş” se află în criză de vaccinuri antirabic şi antitetanos pentru că Ministerul Sănătăţii încă renegociază preţul cu producătorii de vaccin.

Potrivit Agerpres, problema există de aproximativ două luni. Institutul a folosit vaccin din stocurile pe care le avea, dar acestea s-au epuizat.

La Constanţa, situaţia este bună. În acest sens, dr. Stela Halichidis, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, a declarat că „în spitalul nostru nu sunt probleme deocamdată.”

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), vaccinul antirabic previne infestarea cu rabie (turbare). Această boală este provocată de un virus ce aparţine genei Lyssavirus, se transmite de la animal, la om şi este prezentă pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii. În ciuda eficienţei vaccinului, rabia provoacă anual aproape 60 de mii de victime.

„Tetanosul este provocat de acţiunea unei neurotoxine produse de bacteria Clostridium tetani atunci când se dezvoltă în absenţa oxigenului (ex. răni murdare)”, precizează OMS. Boala poate fi mortală dacă nu este prevenită prin administrarea vaccinului antitetanos.

Alexandra ZAMFIR

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii