2iu8ow
Cu toţii ştim că o greutate corporală prea mare atrage după sine multe alte probleme de sănătate. Cel mai mare duşman al obezităţii îl reprezintă, însă, din punct de vedere metabolic, diabetul zaharat de tip 2. Potrivit dr. Răzvan Popescu, circa 20-30% dintre pacienţii cu obezitate prezintă această patologie, cu creşterea valorilor glicemice, ajungând ulterior, la afecţiuni ale altor organe, cum ar fi nefropatia diabetică, arteriopatia diabetică, retinopatia diabetică etc. Toate celelalte afecţiuni sunt secundare diabetului zaharat şi afectează calitatea vieţii.
Medicul susține că dislipidemia este o boală determinată, în principal, de obiceiurile alimentare nesănătoase, de tip fast-food, care, pe lângă creşterea ponderală, determină şi afectarea, în principal, a stării nutriţionale a pacientului şi în principal apariţia acestor dislipidemii. În aceste condiții, dr. Popescu a precizat că riscurile severe asociate acestui sindrom metabolic pot fi reduse semnificativ prin chirurgia obezităţii, care, la ora actuală, pe plan mondial, poartă denumirea şi de chirurgie metabolică, tocmai prin implicarea metabolică a tuturor acestor mecanisme care permit redresarea sau ameliorarea multor din aceste comorbidităţi.
În primul rând, a spus specialistul, în afara reducerii excesului ponderal, intervenţia chirurgicală permite ameliorarea sau chiar vindecarea unor afecţiuni asociate obezităţii, cum ar fi diabetul zaharat de tip 2, care, chiar din primele săptămâni după operaţie îşi reduc dozele de insulină sau chiar sunt forţaţi să renunţe la tratamentul antidiabetic injectabil sau oral, valorile glicemice rămânând undeva în limitele normale pentru tot restul vieţii.
„Pe lângă acestea, se ameliorează o parte din patologiile asociate cum ar fi sindromul de apnee de somn sau Sindromul Pickwick. Pacienţii super obezi, cu obezitate depăşind un indice de masă de 50 kg/mp prezintă disfuncţii respiratorii, de multe ori severe, care îi împiedică să desfăşoare o activitate profesională şi socială corespunzătoare, iar odată cu reducerea excesului ponderal au o viaţă normală şi o integrare socio-profesională inclusiv care să le permită o activitate sportivă sau de relaxare în parametri obişnuiţi. În primul rând, în afara diabetului şi a bolilor metabolice, se rezolvă o parte din celelalte afecţiuni, cum ar fi insuficienţa venoasă cronică, steatoza hepatică, acel ficat gras despre care am pomenit, inclusiv afecţiuni osteo-articulare, care determină, din cauza excesului ponderal, o disfuncţionalitate, cu dureri pe care pacientul le resimte atât la nivelul coloanei dorsolombare, cât şi la nivelul articulaţiei şoldului şi genunchiului, favorizând, de cele mai multe ori, apariţia coxartrozei sau gonartrozei”, a completat medicul.
2iu8ow