spirometrie
Vreţi să aflaţi dacă aveţi o afecţiune la plămâni. Dr. Doina Pîrîu, medic specialist pneumolog, a explicat că persoanele care răspund pozitiv la cel puţin una din următoarele întrebări trebuie să efectueze o spirometrie: Respiraţi greu, mai ales în timpul exerciţiului fizic? Aveţi respiraţie şuierătoare? Sunteţi fumător? Tuşiţi frecvent (de peste trei săptămâni)? Vă treziţi noaptea din somn tuşind? Prezentaţi frecvent răceli care coboară în piept şi care durează mai mult de zece zile? Eliminaţi spută? Lucraţi în mediu în care sunteţi expuşi la fum, aburi sau praf? Sunteţi alergic(ă) sau tuşiţi după expunere la polen, praf sau animale cu blană? Aveţi în familie cazuri de astm bronşic, BPOC, alergii, bronşită astmatiformă, bronşita fumătorului?
Spirometria este o metodă neinvazivă şi foarte precisă de apreciere a funcţiei pulmonare.