neaparatprintsemneleglandetiroid-1399395613

neaparatprintsemneleglandetiroid-1399395613
09 Mai 2014
1446 accesări
0 comentarii
Afecţiunile glandei tiroidei sunt întâlnite tot mai frecvent în ultima perioadă, mai ales în rândul femeilor şi tinerilor. Motiv pentru care, recomandarea dr. Manuela Garciu, medic specialist chirurgie generală cu pregătire în chirurgia tiroidei, pentru constănţeni este ca „investigaţiile tiroidei să devină de rutină”. Mai ales că, aşa cum a subliniat şi medicul, simptomele prin care afecţiunile îşi fac simţită prezenţa sunt dintre cele considerate banale şi tre-cute uşor cu vederea de bolnavi. „Simptomele pe care le manifestă tiroida bolnavă sunt foarte variate, de la oboseală, palpitaţii, senzaţia de «nod în gât», scăderea în greutate, până la depresie, căderea părului, constipaţie, anemie sau chiar creşterea în greutate etc”, a explicat dr. Manuela Garciu. În cazul hipotiroidismului (glanda tiroidă produce prea puţini hormoni), bolnavii ar putea resimţi dureri şi slăbiciune musculară, inclusiv crampe şi rigiditate, dar şi dureri articulare generale, disconfort ori senzaţii de furnicături în partea inferioară a picioarelor. Şi la nivelul părului şi pielii se face observată prezenţa hipotiroidismului: părul este fragil, aspru, uscat şi se rupe cu uşurinţă, iar pielea se îngroaşă, devine aspră şi solzoasă. În schimb, în cazul hipertiroidismului (când glanda tiroidă produce prea mulţi hormoni), bolnavii ar putea resimţi dificultăţi în a prinde obiectele cu mâinile, în a-şi atinge palmele deasupra capului sau chiar în a urca scările. Un semn clinic evident este şi guşa şi disconfortul resimţit la nivelul gâtului, asociate sau nu cu vocea răguşită. Acestea pot fi semnele unei tiroide mărite. Ce investigaţii sunt necesare „Investigarea tiroidei începe cu efectuarea unei ecografii cervicale, care este cea mai bună metodă imagistică pentru detectarea şi carac-terizarea nodulilor tiroidieni”, a subliniat dr. Manuela Garciu. Ulterior, se impune, la indicaţiile medicului specialist, efectuarea unor analize de laborator (TSH, fT3, APTO), pentru stabilirea statusului funcţional al glandei tiroidei. Medicul endocrinolog sau medicul chirurg specializat în problemele tiroidei vor stabili dacă se impune intervenţia chirurgicală. „Pacienţii operaţi vor necesita, ulterior intervenţiei chirurgicale, tratament hormonal de substituţie pentru tot restul vieţii”, a precizat medicul chirurg Manuela Garciu. De peste cinci ani, în Constanţa, operaţiile de extirpare a tiroidei se efectuează cu succes în Spitalul MEDSTAR 2000, în Clinica de chirurgie „Prof. dr. Vasile Sârbu”. Intervenţiile sunt realizate de dr. Manuela Garciu, medic specialist cu pregătire atât în ţară, cât şi în străinătate (Italia, Franţa). De un înalt profesionalism, dr. Manuela Garciu realizează intervenţiile chirurgicale tiroidiene după atenta investigare a bolnavilor, în cadrul unui program de depistare a cancerului tiroidian, având sprijinul echipei medicale şi chirurgicale din Spitalul MEDSTAR 2000.  Pentru programări, cadrele medicale de la Spitalul MEDSTAR 2000 vă stau la dispoziţie la numerele de telefon 072-MEDSTAR şi 0241/638.251.  

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Florentina BOZÎNTAN