Dacă vă hotărâți să vă lăsați părul nevopsit, puteți face câteva lucruri care să vă asigure un look impecabil. În primul rând, susțin specialiștii, părul grizonat este mai deshidratat decât cel nedepigmentat, așa că trebuie să îi asigurați hidratarea de care are nevoie, folosind produse precum balsamul, masca de păr sau serumul. Apoi, podoaba capilară are tendința de a căpăta o nuanță violet, pe care o puteți contracara cu un șampon cu pigment albastru. Totodată, este necesar a se alege o tunsoare care să ofere volum - puteți miza pe un bob sau poate chiar pe o tunsoare pixie. Potrivit specialiștilor, persoanele cu părul grizonat ar trebui să se tundă o dată la șase săptămâni pentru a avea o coafură fără cusur.
Adesea, părul grizonat are un aspect matifiat, așa că ați putea să folosiți și un produs de îngrijirea părului pentru strălucire, cum ar fi un lac de păr sau un serum pe bază de silicon. Acesta va oferi un aspect sănătos firelor, făcându-l să strălucească.
Dacă fixativul este pe bază de alcool, ar fi momentul să îl schimbați. Produsele cosmetice pe bază de alcool determină electrizarea părului, iar părul grizonat este deja predispus la electrizare. În plus, fiind fragil, acesta este mai expus efectelor negative pe care radiațiile solare le au asupra podoabei capilare. Deci, folosiți un produs de îngrijire a părului cu factor de protecție împotriva radiațiilor.