Sursa The times of Israel

Sursa The times of Israel
22 Martie 2020
2587 accesări
0 comentarii

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța fac apel la populație să evite zonele aglomerate unde sunt expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.

În cazul celor care au copii, aceștia sunt rugați să își țină departe micuții de locurile de joacă, întrucât atingerea unor suprafețe sau obiecte poate fi periculoasă, în contextul în care acestea pot fi atinse de către un număr mare de copii.

„Limitați la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familie, prin gesturi cum ar fi strângerea mâinilor, îmbrățișările, sărutul obrajilor sau al mâinilor, atingerea fețelor cu mâinile. Totodată, se recomandă, inclusiv în privința persoanelor împreună cu care locuiți, să nu intrați în contact direct decât după igienizarea mâinilor atunci când reveniți la domiciliu. Evitați atingerea suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, precum: balustrade, clanțe, mânere, butoane de lift sau de acces. În cazul în care sunteți totuși nevoiți să atingeți aceste suprafețe, protejați-vă folosind șervețele de unică folosință. Păstrați o distanță semnificativă, de 1,5 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți. În cazul în care vă aflați în transportul în comun încercați să nu stați față în față cu alte persoane. Asigurați-vă, după folosirea transportului în comun, că v-ați igienizat mâinile, înainte de a vă atinge fața, nasul sau gura”, au declarat medicii constănţeni.

Aceştia se sfătuiesc să folosim, pe cât posibil, rute sau modalități alternative de transport pentru a evita zonele aglomerate de trafic de persoane. În cazul în care programul vă permite, folosiți chiar intervalele orare cu nivel scăzut de trafic de persoane. În zonele urbane, pentru distanțe mici, se recomandă folosirea modalităților alternative de deplasare, fie cu bicicleta/trotineta electrică, fie mersul pe jos.

O recomandare valabilă pentru toată lumea este evitarea deplasărilor în țările care se confruntă cu număr mare de cazuri de infectări cu noul coronavirus (COVID-19) și descurajarea întoarcerii în țară a persoanelor din zonele de risc, respectiv din țările cu număr mare de cazuri cu noul coronavirus.

Faceți plata cumpărăturilor cu cardul

În acelaşi timp, este necesară limitarea folosirii bancnotelor și a monedelor, optând pentru plăți cu cardul/telefonul sau plăți on-line. De ce? Pentru că transmiterea virușilor se realizează într-o pondere semnificativă prin intermediul banilor, cu care ia contact, statistic, un număr foarte mare de persoane.

Așadar, sunteți rugați să respectați cu strictețe regulile de igienă personală recomandate de autorități, pentru a vă proteja atât pe dumneavoastră, cât și pe cei apropiați. Un lucru foarte important, folosiți masca de protecție doar în cazul în care aveți simptome de gripă sau răceală, pentru a-i proteja pe ceilalți și nu uitați să vă spălați pe mâini cu apă și săpun, minimum 20 de secunde, după orice contact cu o suprafață potențial contaminată. De preferat este să folosiți de fiecare dată prosoape de hârtie, pentru a vă șterge mâinile. De reținut, nu vă atingeți ochii, nasul sau gura cu mâinile neigienizate.

Referitor la persoanele care se află în autoizolare la domiciliu, respectați cu strictețe recomandările medicilor, nu părăsiți sub nici o formă domiciliul pe perioada celor 14 zile, nu primiți vizitatori și nu intrați în contact apropiat cu eventualele persoane care vă furnizează alimente sau produse.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU