terasemamaiamancaciosi13-1344779343
Mult aşteptatul moment al anului a sosit. Ne-am planificat concediul de vară încă din primăvară şi acum aşteptăm cu nerăbdare să ne bucurăm de câteva săptămâni de relaxare, la munte sau la mare. Medicii ne sfătuiesc, însă, să nu ne neglijăm sănătatea şi să nu facem excese alimentare. În caz contrar, riscăm să ne petrecem ultimele zile din vacanţă, pe patul de spital.
Câţi dintre noi nu ne-am plâns, măcar o dată, că ne-am întors din concediul de odihnă cu kilograme în plus sau chiar mai obosiţi decât înainte de vacanţă? Cea mai simplă explicaţie ar fi trecerea bruscă de la un stil de viaţă normal, cu o alimentaţie cât de cât naturală, la un regim dezechilibrat. Odată aflaţi în vacanţă, de cele mai multe ori nu mai ţinem cont de restricţiile alimentare şi mâncăm pe unde apucăm. În plus, cei care aleg ofertele all-inclusive au tendinţa de a consuma mult mai mult decât au nevoie pentru a se sătura.
Ce mâncare trebuie ocolită la restaurant
Dr. Mihaela Bilic, medic nutriţionist şi autoarea cărţii „Sănătatea are gust”, spune că mâncatul în oraş nu ar trebui să ne pună să-nătatea în pericol, atât timp cât dăm dovadă de luciditate şi responsabilitate.
„Este imposibil ca în meniul unui restaurant să nu găsiţi produse care să respecte principiile unei alimentaţii sănătoase. Cu puţină atenţie, vă puteţi satisface plăcerile culinare fără să ofensaţi bucătarul sau nutriţionistul care stă de pază în conştiinţa voastră”, susţine dr. Bilic.
Medicul ne recomandă să încercăm să evităm garniturile „grele” care însoţesc anumite preparate.
„Chiar dacă pe meniu carnea are cartofii prăjiţi incluşi în preţ, comandaţi legume la grătar în locul lor şi plătiţi diferenţa. Cu toate acestea, ar trebui să vă feriţi şi de legumele al căror mod de preparare cuprinde unul dintre cuvintele: unt, gratinat, prăjit, pané, sos. De multe ori, cantitatea de grăsime pe care o conţin anulează calităţile nutriţionale ale acestora”, explică nutriţionistul.
Dr. Bilic mai spune că ar trebui ocolite şniţelele, pané-urile şi prăjelile, pastele, supele cremă, sosurile, maioneza şi desertu-rile.
„Pastele pot conţine cantităţi mari de ulei, supele cremă pot avea multă făină, unt şi smântână. Limitaţi-vă la ciorbe sau supe clasice. În final, în loc de desert, terminaţi masa cu o cafea sau un ceai verde”, afirmă medicul.
Recomandări pentru sănătate în concediul la mare
Cu toate că ofertele all-inclusive sunt foarte atractive pentru orice buzunar, dr. Bilic ne îndeamnă să încercăm să ocolim astfel de concedii, deoarece simplul fapt că totul este gratis şi din abundenţă ne va determina să mâncăm cu mult peste nevoile noastre. Dacă ne hotărâm totuşi să plecăm în-
tr-o vacanţă all-inclusive, nutriţionistul spune să mâncăm cât mai multe legume şi să evităm salatele cu sos sau orez, brânzeturile şi mezelurile grase, pastele, pizza, dulciurile, zahărul şi excesul de fructe.
Mihaela Bilic le mai recomandă turiştilor să renunţe la masa de prânz şi să o înlocuiască cu un sandviş, o salată sau câteva fructe proaspete, să nu consume alcool în exces, mai ales pe timpul zilei, să reducă consumul de produse făinoase şi pâine.
„Profitaţi de peştele proaspăt şi de legumele de sezon şi înlocuiţi sucurile de fructe concentrate în zahăr cu ceai rece sau café-frappé. Îngheţata o puteţi consuma zilnic, varianta la cornet, fără topping-uri, fiind cea mai sigură din punct de vedere al siluetei”, afirmă medicul nutriţionist.
Dr. Bilic ne mai sfătuieşte să nu mâncăm mai mult de un kilogram de fructe pe zi şi să le evităm seara, dacă vrem să nu ne îngrăşăm.
Nu întrerupeţi tratamentul medicamentos în vacanţă
Excesele alimentare şi ignorarea sfaturilor medicilor îi trimite, week-end de week-end, pe turişti în urgenţa spitalelor constănţene. Odată ajunşi pe plajă, aceştia nu mai ţin cont de sănătatea lor, stau în soarele arzător, consumă alcool în exces, întrerup medicaţia şi mănâncă prost. Din acest motiv, hipertensivii, diabeticii şi alţi bolnavi cronici riscă să sufere complicaţii, de la tensiune ridicată, până la accidente vasculare cerebrale.
„În ultima perioadă, a crescut numărul AVC-urilor. Oamenilor le creşte tensiunea arterială, iar fluiditatea sângelui scade sau creşte. Totodată, diabeticii aflaţi în vacanţă nu mai ţin regim alimentar şi mănâncă pe unde apucă, iar glicemia variază. Diabetul este un important factor de risc pentru circulaţia cerebrală. O altă cauză a accidentelor vasculare ar fi şi oboseala excesivă, deoarece unii turişti vor să profite cât mai mult de vacanţă şi ajung să doarmă doar 2 - 3 ore pe noapte, în loc de 7 - 8 ore, cât ar fi normal”, a declarat dr. Anca Hâncu, şeful secţiei de Neurologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Persoanele cu probleme medicale, care se află în vacanţă, sunt sfătuite de medicul neurolog să se hidrateze în fiecare zi cu minim 2,5 litri de lichide, să continue să îşi ia medicamentele şi să ţină cont de regimul alimentar, în funcţie de bolile de care suferă.
„Medicaţia nu trebuie întreruptă sub nicio formă, iar alimentaţia trebuie să fie raţională. Hipertensivii trebuie să mănânce în continuare fără sare, diabeticii să consume puţine glucide şi cei cu colesterolul crescut să îşi menţină regimul hipolipidic”, a adăugat medicul.