Şi copiii au griji, de la monștri la dezastre naturale. Ele pot apărea la întâmplare sau pot fi declanșate de evenimentele cotidiene. Sensibilizarea lor crescândă asupra lumii în care se află și capacitatea de a anticipa lucrurile relepotspori teama şi starea de îngrijorare.

Multe dintre temerile copiilor pot fi existențiale, adică ele indică creșterea și dezvoltarea copilului că fiinţă separată. Separarea este cea mai profundă din toate experiențele și afectează centrul emoțional al creierului și poate crea sentimente de frică. Pe măsură ce copilul devine din ce în ce mai independent, ei sunt mai puțin dependenți de îngrijitorii lor, ceea ce poate îngreuna îngrijorarea. Pe măsură ce copilul creşte, această frică este adesea transformată în diferite teme, dar împărtăşeşte această problemă comună.

O mare parte din energia creierului este cheltuită pentru a evalua informațiile primite pentru ameninţări și a trimite semnale către organism. Noi nu știm întotdeauna când ne temem și avem un inconștient emoțional care operează în afară conştientizării conștiente. Joseph LeDoux, unul dintre cei mai importanți neurologi din lume care studiază anxietatea, a arătat că este posibil să fii plin de teamă, dar încă fără cuvinte.

Frecvențe și ingrijorări comune

Următoarea listă conține câteva dintre temerile și ingrijorările comune pe care copiii le pot exprimă la vârste diferite. Multe dintre aceste lucruri sunt legate de schimbări de dezvoltare și de imaturitate. Uneori, copiii s-ar putea să nu poată articula care sunt temerile lor și strategiile pentru a ajută copiii cu niveluri mai ridicate de anxietate pot fi găsite în „Ajutarea adolescentului anxios sau a copilului”.

0 la 6 luni

Bebelușii pot prezența semne de frică la zgomote puternice dat fiind că sunt neașteptate și surprinzătoare. Pierderea contactului fizic, vizual și auditiv cu adulții poate duce la alarme, deoarece părtile creierului responsabile de permanență obiectului nu sunt pe deplin dezvoltate. Când pierd contactul cu cineva, nu știu că această persoană se va întoarce, deoarece nu au o înțelegere că obiectele sunt permanente în timp și spațiu.

7-12 luni

Un copil la această vârstă poate prezenta semne de înțelegere că obiectele sunt permanente, precum și cauzalitatea. Ei își dau seamă că adulții lor pot reapărea și că au o anumită influenţă asupra acțiunilor altora, de exemplu, când ei plâng că cineva va veni să-i ridice. La această vârstă, este obișnuit pentru ei să afișeze un protest străin care indică faptul că creierul lor să dezvoltat suficient pentru a se blocă pe o persoană ca îngrijitor primar. Acest lucru poate duce la jocul timid cu persoanele cu care nu sunt în contact în mod regulat, precum și să arate preferința pentru a fi în compania principalelor atașamente. Ele sunt încă adesea speriate de zgomote puternice, precum și de obiecte care apăr brusc sau se apleacă peste ele.

1 an

Separarea de părinti este o sursă comună de alarmă și frică la această vârstă și continuă pană la vârsta de 6 ani. Un copil mic este încă foarte dependent de adulți pentru îngrijire. Ei pot fi, de asemenea, speriați, dacă sunt răniti, precum și de sunete puternice, cum ar fi apa de la toaletă.

2 ani

Copiii mici la această vârstă prezintă adesea o anumită frică de animale, precum și de obiecte mari. Dimensiunile lor mai mici, precum și lipsă de înțelegere a acestor lucruri probabil cresc nivelul de alarmă. De asemenea, ei pot spune că se tem de camerele întunecate, iar separarea pe timp de noapte devine din ce în ce mai provocatoare. Copiii mici se simt, de cele mai multe ori, confortabili cu structură și rutină, astfel încât schimbările în mediul lor pot fi o sursă potenţială de îngrijorare pentru ei.

3 la 4 ani

Odată cu dezvoltarea creșterii creierului, imaginația și capacitatea unui copil de a anticipa lucrurile rele întâmplate cu ei sau cu alții pot crește. Visele lor pot deveni mai vii cu monștrii care apăr și cu alte lucruri înfricoşătoare. Se pot teme de animale, de măsti, de întuneric și pot căuta confort în mijlocul nopții când sunt îngrijorați. Poate fi un nivel sporit de separare de părinti din cauza independenței lor crescânde, așa cum reiese din exclamațiile lor despre "O fac eu însumi" și "Nu, eu fac!"

5-6 ani

La această vârstă, un copil poate să-și exprime temerile de a fi rănit atât fizic, cât și de emoţional. Jocul lor poate reflectă aceste temeri atunci când încep să-și imagineze că se întâmplă lucruri rele care nu se bazează în realitate. Aceștia își pot exprimă îngrijorarea faţă de fantome, vrăjitoare sau alte ființe supranaturale. Tunerele și fulgerul pot, de asemenea, să le provoace. A dormi sau a rămâne pe cont propriu poate fi încă provocator.

7-8 ani

Temerile obișnuite includ a fi lăsat singur și pot duce la o companie doritoare, chiar dacă acestea se joacă de la șine. Poate vorbi despre moarte și îngrijorare cu privire la lucrurile care le-ar putea daună, de exemplu, accidente de maşină la accidente de avion. Ei se pot lupta cu temerile întunericului, ca o extindere a creșterii lor că fiinţă separată.

De la 9 la 12 ani-"Îmbunătăţirea" pot exprimă îngrijorări legate de performanță scolară, inclusiv teamă de teste și examene. Ei pot avea îngrijorări cu privire la aspectul lor fizic, precum și la rănire și la moarte. Pe măsură ce devin mai degrabă o fiintă separată și socială, ei pot luă în considerare și compară care sunt împotrivă altora, ceea ce poate creă o alarmă. Ei pot declară disconfortul lor că cresc și nu doresc că ceilalți copii să pară dornici să renunțe la copilărie. Este important de observat că, cu cât copilul este mai orientat spre varstă, cu atât mai multă anxietate pe care o pot experimenta la această varstă, pe măsură ce se întorc la colegii lor pentru a înțelege cine sunt, când elevii se ocupă mai mult de părinti. Adolescentă-pentru adolescent, relațiile personale pot fi o sursă de confuzie, îngrijorare și temeri. Pe măsură ce se angajează că o fiintă socială, ei incă mai trebuie să fie ancorați la îngrijitorii de acasă pentru ai ajută să inteleagă problemele școlare, inclusiv prieteniile lor. Aceștia pot să-și exprime temerile în legătură cu problemele politice, având în vedere creșterea gradului de conștientizare a lumii și a miscării către maturitate. Unii adolescenți manifestă semne de creștere a superstiției în încercarea de a reduce unele dintre temerile pe care le au și la această vârstă. Anticiparea viitorului și a ceea ce ține de el poate deveni o sursă de îngrijorare, alături de dezastre naturale și alte teme legate de creșterea.

Strategii pentru tratarea îngrijorărilor

Pentru copilul mic, teama lor este adesea atenuată prin legătura cu adulții care îngrijesc, care oferă siguranţă și reasigurare. Pe măsură ce copilul imbătraneste, maturitatea crescandă va însemna că va trebui să găsească atât curajul, cât și lacrimile pentru a-și înfrunta temerile. Această creștere poate fi cultivată cu ajutorul adulților în care au încredere și care se pot bază.

Conexiune - Când copiii sunt îngrijorați, cele mai bune surse de sprijin vor veni din cele mai apropiate atașamente. Ascultarea grijilor copilului, recunoscând cum se simț și venind alături de ele poate ajută la diminuarea temerilor lor. Să fiţi alături înseamnă a ascultă cu atenție și a reflecta la ceea ce aţi auzit în loc să rezolvați problemele sau să respingeți ceea ce a spus. Dacă nivelul de teamă și îngrijorare al unui copil este mai persistent și mai cronic, atunci luarea de măsuri pentru a face faţă anxietătii poate fi adecvată.

Joaca cu frică- Unul dintre modurile în care se dezvoltă un sistem de alarmă al copilului este interacțiunea cu lumea din jurul lui. Deși pot fi surprinși, sau pot manifestă semne de frică, capacitatea de a se juca cu această experienţă poate ajută la difuzarea intensităţii acesteia. Pe măsură ce un copil își joacă creierul, poate integra semnalele, deoarece frică este mai puțin probabil să-și deturneze sistemele emoționale. Jocuri tradiționale care pot ajută la ascunderea și căutarea, vizionarea unor jocuri de bord, jocuri de bord, povești care includ riscuri și frică. Curaj și curaj-Copiii cu vârstă cuprinsă între 5 și 7 ani nu pot să manifeste curaj din cauza lipsei de integrare în cortexul lor prefrontal. Ei sunt capabili să simtă o emoţie intensă la un moment dat, astfel încât teamă lor îi poate copleși și atunci când sunt împinţi, ei pot deveni frustraţi, rezistenţi sau atacaţi. Atunci când un copil de 6 ani sau mai mic, ar fi mai bine să folosiți o relație cu cineva în care au încredere, pentru a-i îndreptă spre lucruri care ar putea fi noi sau înfricoşătoare. Este important să nu lăsaţi temerile lor să preia conducerea pentru a decide ce ar trebui sau nu ar trebui să facă. Pentru copiii care sunt mai mari, ajutându-i să-și exprime ceea ce îi deranjează este de ajutor. Când își găsesc cuvintele pentru ceea ce îi sperie, ei sunt mai în măsură să își articuleze dorințele care îi vor ajută să fie curajoși în față a ceea ce le alarmează.

Lacrimi -Fricile pot fi, de asemenea, atenuate ajutând un copil să-și exprime tristețea despre lucrurile care îl îngrijorează. De exemplu, ei pot vorbi despre un prieten care nu se joacă întotdeauna cu ei, că nu vrea să crească etc. Uneori, singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să plângi sau să simți dezamăgirea ta în față temerilor tale. Acest lucru va duce la eliberarea fricii, precum și la o anumită rezistentă în fața grijilor. Creierul este un sistem de alarmă sofisticat, care trebuie să fie activat atunci când separarea este anticipată sau reală. Pe măsură ce copilul creşte, temerile și îngrijorările lor se pot schimba în reflectarea dezvoltării lor crescânde. Rolul adulților în viața lor este să cultive conexiuni profunde cu ei, să asculte și să recunoască că se tem, să-i ajute să fie precauți, să-și găsească lacrimile sau să fie curajoşi că răspuns final la teama lor.

Sursa: www.macnamara.ca