Ce-i drept, acest diagnostic este întâlnit foarte rar, dar există. Medicii se confruntă şi cu cazuri de bolnavi ce suferă de sindromul mâinii străine. Se pare că, deşi medicina a făcut progrese remarcabile în ultimii ani, există încă aspecte ale sănătăţii omului pe care nu le înţelege nimeni în totalitate, iar sindromul mâinii străine este unul dintre aceste mistere.

Specialiştii spun că persoanele care suferă de acest sindrom au o mână, de obicei cea non-dominantă, care se comportă ca şi cum ar avea o minte proprie.

Spre exemplu, de curând, a existat un caz cu o femeie care a rămas în imposibilitatea de a-şi controla mâna stângă, în urma unei operaţii pentru epilepsie. Practic, mâna şi piciorul stâng ale femeii se comportau independent, de parcă ar „gândi” orice mişcare.

Sindromul este descris de oamenii de ştiinţă drept o activitate complexă şi centrată pe scop, care nu reprezintă o iniţiativă voluntară, a uneia dintre mâini.

„În momentul în care am întrebat pacienţii care suferă de acest sindrom ce se întâmplă şi ce simt câteodată, mi-au răspuns că, deşi sunt conştienţi tot timpul de mişcările pe care le fac, îşi dau seama că nu pot, efectiv, să controleze membrul respectiv. Tulburarea se manifestă aproape întotdeauna pe partea non-dominantă.

Altfel spus, dacă sunteţi dreptaci, mâna voastră străină ar fi cea stângă. Oricum, indiferent de situație, mulţi pacienţi ajung în punctul în care se referă la mână ca fiind o altă persoană, dându-i chiar şi un nume. Unii chiar le pun porecle, ca să facă haz de necaz, dar situația este foarte delicată, întrucât cei care suferă de sindrom se plâng, deseori, că nu pot face nimic pentru ca mâna să-i asculte”, a explicat dr. Julieta Ţone, medic de familie.

Simptomele variază de la o persoană la alta

Referitor la simptome, acestea variază de la o persoană la alta, de la apucarea şi eliberarea compulsivă a unui obiect, până la acte totalmente opuse voinţei persoanei, precum stingerea unei ţigări imediat după ce mâna cealaltă a aprins-o sau desfacerea nasturilor unei cămăşi, pe măsură ce mâna cealaltă îi închide.

Specialiştii care au cercetat această problemă au arătat, de-a lungul timpului, că unii bolnavi îşi pot controla braţul cu mari eforturi, deşi chiar şi atunci mişcările pot fi inexacte. Spre exemplu, în timp ce încearcă să-şi atingă vârful nasului, ajung să-şi atingă, de fapt, umărul. Totodată, au existat şi cazuri extreme, în care mâna a atacat şi chiar a încercat să stranguleze cu o funie persoana de care este ataşată.

De precizat că sindromul mâinii străine este doar unul dintre numeroasele tulburări similare, fiecare fiind produsul unui anumit tip de traumă sau leziune cerebrală. De regulă, cele mai întâlnite cazuri de sindrom al mâinii străine implică epileptici care au suferit voluntar o operaţie de separare a emisferelor cerebrale, încercând să-şi controleze crizele convulsive. Totuşi, au existat şi situaţii în care sindromul a afectat oameni care au avut tumori sau atacuri cerebrale, infecţii sau anevrisme. Partea proastă este că, la ora actuală, nu există niciun remediu cunoscut pentru această boală, deşi ea poate fi de obicei controlată, dându-i mâinii „străine” ceva de făcut, cum ar fi să ţină un baston atunci când persoana afectată se află în public, pentru ca, în acest fel, individul să fie cât mai ocupat.