Ultimele studii de specialitate arată că reducerea surplusului de greutate are efecte pozitive şi asupra gradului de intensitate al manifestărilor psoriazisului.
Ca urmare, obezitatea induce mecanisme inflamatorii ce pot agava psoriazisul la pacienţii supraponderali. Pentru a stabili legătura dintre kilogramele în plus şi gravitatea manifestărilor psoriazisului, cercetătorii s-au ghidat după indicele PASI (Psoriasis Area Severity Index), care măsoară gradul de inflamare, înroşire şi descuamare al pielii, dar şi indicele DLQI (Life Quality Index), care indică starea emoţională a pacientului şi calitatea vieţii acestuia.
„Acutizările şi severitatea psoriazisului sunt determinate de factorii externi, mai ales cei psihogeni, respectiv stres şi suprasolicitare. Mai mult decât atât, pielea şi sistemul nervos derivă din aceeaşi foiţă embrionară şi, din acest motiv, orice factor psihogen se vede pe piele. Prevalenţa psoriazisului în judeţul nostru este de circa 2,8% până la 3% pentru cazurile severe”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, medicul şef al Secţiei de Dermato-Venerice din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Gheorghe Nicola.