Sursa foto: Good News Autism

Sursa foto: Good News Autism
20 Aprilie 2021
423 accesări
0 comentarii

Cine am fi fără prietenii din copilărie? Alături de aceștia, am făcut primii pași în ceea ce înseamnă socializare. Fie că este vorba despre grupul de la școală, despre colegii de serviciu, de o ieșire în parc, de cumpărături sau de o ieșire la cinema, toate sunt aspecte ale vieții cotidiene în care ne sunt solicitate „abilitățile” privind socializarea. În timp, aceste abilități și modul cum au fost ele puse în practică, vor modela personalitatea și identitatea de sine.

În cazul copiilor diagnosticați cu autism, socializarea capătă valențe de o importanță considerabilă. Pe de o parte, pentru că aceste abilități nu le vin natural, iar pe altă parte pentru că, prin exersarea lor, ajung să își dezvolte și alte arii. „Interacțiunile sociale au impact asupra dezvoltării abilităților de comunicare și limbaj, generalizării abilităților și deprinderilor dobândite prin terapie, dezvoltării independenței și autonomiei personale, a creativității și jocului simbolic și, nu în ultimul rând, asupra integrării în grădinițe și școli”, arată specialiștii din cadrul Asociației Help Autism.

Potrivit acestora, socializarea este influențată de o serie de factori, precum familia și implicarea acesteia, grupul de prieteni, grădinița sau școala.

„În procesul de socializare nu trebuie omis faptul că autismul este o luptă contratimp, orice minut valorificat adecvat se poate întoarce în favoarea copilului și a recuperării acestuia. Investirea în socializare, ca metodă complementare în recuperare, poate duce la rezultate uimitoare”, au mai subliniat reprezentanții Help Autism.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Florentina BOZÎNTAN