Dacă aveţi un copil somnambul, trebuie să ştiţi că nu este un caz singular, deoarece somnambulism este foarte frecvent la copii.

De obicei, „mersul în somn” apare timpuriu, la copiii mici, şi dispare spre adolescenţă. Deşi nu este periculos, decât în unele situaţii în care este mai accentuat, există mai multe metode indicate pentru a păstra o marjă de siguranţă pentru tineri şi copii, în timpul episoadelor de somnambulism.

În ciuda numelui, somnambulismul însemnă mai mult decât doar mersul în somn şi cuprinde o serie de comportamente care pot fi, sau nu, periculoase.

Comportamentul unui somnambul este, de cele mai multe ori, inofensiv. În acest caz, copilul doar se ridică puţin, iar apoi se culcă la loc. Alţi copii se limitează la vorbitul în somn, nici nu se mai dau jos din pat. Însă, comportamentul unora poate fi periculos sau cel puţin inadecvat. Aici facem referire la acei copii care folosesc anumite obiecte periculoase, fără să conştientizeze, şi se pot răni, sau pot răni alţi membri ai familiei. Să nu îi uităm pe cei care confundă dulapul sau alte spaţii din casă cu toaleta.

Anumite studii sugerează că somnambulismul ar fi genetic. În 80% din cazuri există un istoric familial de somnambulism, potrivit specialiştilor, aşa că, dacă unul dintre părinţi a fost somnambul în copilărie, şi copilul ar putea fi.
Studiile arată că lipsa de somn şi stresul pot duce la somnambulism. Orice situaţie care perturbă somnul poate duce la episoade de „mers în somn”, la indivizii predispuşi.

Copiii tind să meargă în somn în aproximativ o oră sau două după ce adorm şi pot merge de la câteva secunde, până la 30 de minute.

„Factorii care pot duce la episoade de somnambulism includ: lipsa de somn sau oboseala, programul de somn neregulat, boala sau febra, anumite medicamente, stresul etc. Cu toate că somnambulism nu este periculos, este important să se ia măsuri de precauţie, deoarece copilul somnambul poate să cadă, să se lovească de obiectele din casă, să iasă pe uşă afară, să folosească obiecte periculoase etc.”, potrivit dr. Victoria Sava, medic pediatru.

Vârsta la care copiii sunt predispuşi să meargă în somn se încadrează între 4 şi 12 ani. Specialiştii cred că trecerea de la somn la starea de veghe necesită o maturizare a creierului. La unii copii, creierul poate avea dificultăţi în a face această trecere. De multe ori, problema dispare în perioada pubertăţii, dar poate persista şi la vârsta adultă, în unele cazuri.

Metode de protecţiea somnambulilor

Părinţii ai căror copii sunt somnambuli ar trebui să ştie că aceştia nu trebuie treziţi brusc, deoarece s-ar putea speria, în schimb, cel mic trebuie ghidat uşor către pat pentru a se culca la loc.

Ferestrele şi uşile trebuie blocate pe timpul nopţii, pentru ca acesta să nu aibă acces la exterior. Cheile de la locuinţă, precum şi cele de la maşină nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor. Copiii cu astfel de probleme nu trebuie să doarmă în paturi supraetajate, pentru a nu se accidenta.

Toate obiectele ascuţite şi, în general, cele periculoase trebuie ţinute într-un loc în care copilul nu are acces.
Obstacolele din camera copilului şi din întreaga casă, precum şi obiectele înşirate pe podea trebuie înlăturate pentru a evita accidentarea celui mic. De asemenea, se indică instalarea unor portiţe de siguranţă, dacă în locuinţă există scări.

„Mersul în somn la copii nu trebuie să alerteze părinţii, decât dacă aceştia sunt supuşi riscurilor, sau dacă etapele de somnambulism sunt prea lungi. Copiii trebuie să fie cât mai liniştiţi, să nu se agite înainte de culcare, să nu mănânce foarte mult şi să se culce imediat, şi să aibă un program de odihnă bine stabilit. Dacă mersul în somn persistă, se poate apela şi la sfatul unui psihoterapeut, pentru a afla cauza somnambulismului şi pentru terapie, la nevoie”, spune specialistul.