15 Ianuarie 2016
1904 accesări
32 comentarii

Imunitatea nu se poate măsura, însă în anotimpul rece, avem nevoie de ea mai mult ca niciodată. Pe lângă o alimentaţie echilibrată şi un stil de viaţă sănătos, la creşterea imunităţii contribuie şi acupunctura.

„Înainte de a afecta organele, orice boală atacă nivelul nostru energetic”, declară dr. Mirela Stângaciu, medic acupunctură şi apifitoterapie.

Potrivit acesteia, prin câteva şedinţe de acupunctură, dar şi prin adoptarea unor obiceiuri practice, putem ţine la distanţă răcelile de sezon.
Imunitatea poate fi crescută prin acupunctură prin presarea anumitor puncte specifice
de tonifiere a organismului. „Spre exemplu, există astfel de puncte specifice pe meridianul plămânului. De aceea, este bine să purtăm mănuşi iarna, când temperaturile sunt scăzute. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul căciulilor”, precizează medicul. Nivelul nostru energetic este primul care se confruntă cu factorii de mediu şi îl putem privi ca pe o barieră către interiorul organismului.
Această barieră poate fi mai puternică dacă apelăm la tehnicile acupuncturii, care de altfel şi-au dovedit eficienţa încă din cele mai vechi timpuri.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

32 comentarii

20 august
Xdwxim
Kicpia ivrnhk

neurontin 600mg drug - cheap azulfidine order sulfasalazine pills

7 august
Pgjybm
Ortyrb geoyth

lasuna pill - himcolin buy online himcolin price

1234
Articol publicat de Andreea Alexandra Zamfir