Aproape 750 de elevi și studenți la medicină au fost înrolați într-un proiect care promovează dezvoltarea specialității de chirurgie, respectivterapie intensivă în România. Timp de 18 luni, tinerii au fost consiliați și orientați profesional, au luat parte la activități din spitale, iar cei mai buni dintre studenți au câștigat stagii de practică la clinici de renume din Franţa şi Spania, scrie sanatateatv.ro.
39 din cei aproape 400 de studenți la medicină au făcut practică în Spitalul Bichat Claude Bernard, Paris, şi în Spitalul Mollet, Barcelona, după ce au dovedit în România că sunt cei mai buni în chirurgie şi terapie intensivă. Stagiile fac parte din două proiecte inițiate de Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Pantelimon” București, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.