28 Iunie 2019
903 accesări
0 comentarii

Viața la oraș a reprezentat, pentru locuitorii Terrei, o formă importantă de evoluție, însă acum cercetătorii încep să evidențieze o serie de moduri surprinzătoare prin care stilul de viață urban afectează semnificativ starea de sănătate. Dacă, în trecut, oamenii considerau că populația urbană prezintă o speranță de viață mai mare prin calitatea crescută a vieții, statisticile medicale arată contrariul. Locuitorii orașelor se îmbolnăvesc mai des de boli cronice, precum boli autoimune, tulburări mentale, artrită, afecțiuni cardiace, cancer sau infertilitate, decât oamenii din zonele rurale, specifică healthline.com.

Conform specialiștilor, viața urbană oferă creierului un antrenament continuu, alterând capacitatea noastră de a suporta stresul. Stimulii prezenți în stilul de viață urban propulsează corpul spre o stare de stres continuă, făcându-ne mai vulnerabili la probleme de ordin psihic, precum depresia, anxietatea, dar şi utilizarea substanțelor nocive.

În același context, viața de la oraș compromite şi imunitatea psihologică, care poate fi șubredă în situația celor cu un istoric familial de boli mintale.

Prevenirea distrugerii sănătății mintale în zonele urbane poate totuși fi realizată prin anihilarea treptată a factorilor de stres, dar şi prin introducerea unor activități relaxante. În primă instanță, încearcă să petreci mai mult timp în natură. Monotonia zilnică poate fi alungată prin efectuarea plimbărilor prin parc, găsirea unui spațiu verde unde să petreci timp de valoare cu tine însuți. De asemenea, este recomandat să creezi o comunitate sau să te conectezi cu vecinii, căci relațiile şi comunicarea facilitează simțul de apartenență care ajută sănătatea mintală.

În același sens, exercițiul îmbunătățește nu doar starea fizică a organismului, dar şi starea mintală, provocând să ne simțim mai fericiți şi împliniți.

Madlena CĂLUGĂREANU

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii