Tratamentul platfusului se decide în funcţie de vârsta copilului, de cât de gravă este forma bolii de către un chirurg-ortoped Problemele copiilor pot fi dintre cele mai diverse, iar una dintre cele mai des întâlnite este platfusul sau boala piciorului plat care, netratată, duce în timp la grave afecţiuni ale coloanei vertebrale. Cauza acestei afecţiuni este datorată în cele mai multe cazuri rahitismului ...
Mulţi fumători se gândesc serios să se lase de fumat şi găsesc un sprijin în programul STOP FUMAT Sistemul medical trece printr-o perioadă grea în România. Tranziţia pare o veşnicie. Din păcate, boala nu aşteaptă reforma. Medicii sunt între sistem şi pacient, încercând să respecte regulile în schimbare, constrângerile contabiliceşti şi statistice şi să practice totuşi meseria, arta, vocaţia de a salva vieţi. Multe ...
Deşi au probleme de sănătate, aproape trei sferturi din români nu merg la medic. Explicaţia, oferită de un studiu dat publicităţii anul trecut de Institutul Naţional de Statistică este reprezentantă de costurile ridicate ale consultaţiilor, analizelor şi medicamentelor. În prezent, constănţenii au posibilitatea să fie consultaţi GRATUIT de medici specialişti, în cadrul Centrului multifuncţional Flora. Începând din această săptămână, se ...
Tehnica HAL - RAR este revoluţionară, reprezintă viitorul în tratamentul hemoroizilor O intervenţie chirurgicală care durează mai puţin de o oră, fără bisturiu, fără dureri ulterioare sau zile de recuperare - aşa poate fi descrisă cea mai modernă tehnică medicală prin care sunt trataţi hemoroizii şi care este disponibilă şi în Constanţa. Cea mai modernă tehnică medicală folosită în terapia hemoroizilor este tehnica HAL - RAR (pe de ...
Toxoplasmoza poate apărea la oameni prin intermediul apei sau a mâncării contaminate cu materii fecale ale pisicilor Toxoplasmoza este o infecţie cauzată de un mic parazit numit „Toxoplasma gondii” care, în mod normal, nu afectează oamenii. Pisicile sunt adesea purtătoare de toxoplasmoză, în special cele care trăiesc în aer liber şi mănâncă carne crudă de şobolan. Toxoplasmoza poate apărea la oameni prin ...
Spitalul de la Eforie e ca Cenuşăreasa! În contextul în care la Spitalul de Ortopedie Traumatologie şi Recuperare Medicală de la Eforie pereţii clădirilor stau să cadă, aparatura utilizată este extrem de deteriorată, în unele cazuri lipsind cu desăvârşire, la Spitalul Jude-ţean Constanţa, în secţia cu aceeaşi trimitere, conducerea spitalului sărbătoreşte cu surle şi trâmbiţe, un an de la modernizarea de milioane de euro. Aceeaşi ...
În clinica Psoremiss din cadrul On Clinic, am dezvoltat tratamente care s-au dovedit extrem de eficiente şi care au la bază şi ani buni de cercetare Auzim tot mai des în jurul nostru ideea conform căreia stresul este factorul decisiv în majoritatea bolilor pe care le căpătăm. Şi nu este nici pe departe o idee nefondată, având în vedere că tot mai mulţi medici pun diagnostice legate de acest factor. Mai grav este că ...
„Am luat o grămadă de pastile, şi antibiotice, iar sinusurile mele tot infectate sunt, nu mai suport situa-ţia. Medicul mi-a spus că dacă o să mai beau lapte, n-o să mă vindec prea uşor. Sincer, n-am auzit aşa ceva! Ce legătură are laptele cu problemele astea?” (Eliza Scutaru). Faptul că disconfortul provocat de inflamarea sinusurilor este mare o confirmă şi dr. Iuliana Botezatu, medic specialist în cadrul Phoenix Eastern Medical Center. De ce apare ...