De cele mai multe ori, picioarele se umflă când stai prea mult în picioare sau pe scaun, iar lichidele din corpul tău sunt atrase în jos, spre zona picioarelor, în urma forţei gravitaţionale. Cu toate acestea, umflarea picioarelor reprezintă şi un simptom asociat cu o dereglare a organismului. Potrivit medicilor, edemul, sau acumularea anormală de lichide în ţesuturi, poate fi semnul unei afecţiuni grave. Astfel, picioarele se pot umfla din cauza alergiilor, problemelor la ...
Momentul naşterii reprezintă un moment emoţional unic, iar cursurile Lamaze îi ajută pe părinţi să treacă împreună prin această experienţă. Mămicile învaţă să îşi conştientizeze emoţiile şi fricile, iar tăticii află mai multe despre cum să-şi susţină partenerele în timpul travaliului şi nu numai. Unul dintre puţinele centre din Constanţa în care viitorii părinţi pot participa la cursuri speciale dedicate exclusiv naşterii şi alăptării este BB Center ...
Alergiile de primăvară la copii încep să-şi facă simţite efectele odată ce aceştia încep să petreacă din ce în ce mai mult timp afară. Potrivit medicului primar pediatru Chiraţa Blacioti, (clinica Homeomed), când vegetaţia înfloreşte, iar polenul se ridică în aer, căile respiratorii se irită. Tot în categoria alergenilor intră şi praful şi acarienii care, din păcate, sunt prezenţi peste tot, şi în casă, şi în mediul ...
Schimbările de temperatură, praful şi polenul sunt factori care declanşează atacurile de astm. Această afecţiune respiratorie poate avea consecinţe severe dacă nu este tratată corespunzător. Cei care suferă de astm bronşic suferă de obicei, indigestii, constipaţie sau diaree, deoarece la contactul cu alergenii, stomacul şi tractul gastrointestinal sunt primele părţi afectate ale organismului. Este important să cunoaşteţi că principalele simptome ale astmului bronşic sunt ...
Dacă se întâmplă să te trezeşti în mijlocul nopţii din cauza crampelor la picioare, cel mai probabil duci lipsă de magneziu şi potasiu. Crampele nocturne ale picioarelor apar spontan, sunt foarte dureroase şi implică contracţia involuntară a muşchilor picioarelor. De cele mai multe ori, crampele apar în zona gambei, dar pot fi afectaţi şi muşchii piciorului şi coapsele. Riscul de crampe musculare la picioare creşte la femeile însărcinate, dar şi odată cu înaintarea în ...
Cimbrul este o plantă aromatică ce se foloseşte pentru a adăuga savoare preparatelor. Pe lângă gustul bun pe care îl conferă felurilor de mâncare, cimbrul are numeroase beneficii pentru sănătate şi este folosit în prevenirea şi tratarea mai multor afecţiuni. Acest condiment conţine timol, un ulei esenţial puternic antiseptic, antibacterian şi antioxidant. Datorită proprietăţilor acestui ulei, cimbrul poate fi folosit în vindecarea infecţiilor gâtului, inflamaţiilor ...
Chiar dacă ai observat că ochii micuţului tău au tendinţa de a devia, nu trebuie să te îngrijorezi, deoarece alinierea incorectă a privirii poate fi rezolvată, atât timp cât este depistată din vreme. Afecţiunea a fost denumită de oftalmologi „strabism”, iar numele provine din limba greacă, „strabus”, care înseamnă cruciş sau încrucişat. Dr. Rodica Dumitru, medic oftalmolog la Policlinica cu Plată din Con-stanţa, spune că strabismul are la bază tulburarea vederii ...
„Eu ştiu că femeile fac osteoporoză, nicidecum bărbaţii! Nu mai vreau să dezvolt subiectul, rugămintea mea este să ştiu dacă e posibil ca şi bărbaţii să fie diagnosticaţi cu osteoporoză sau, pur şi simplu, au alte probleme cu oasele? Cum îţi dai seama că ai boala asta?” (Natalia Dincă). * * * Osteoporoza este mult mai întâlnită în rândul femeilor aflate în perioada menopauzei, însă această afecţiune nu-i ocoleşte nici pe bărbaţi. După cum ne-a explicat ...