Ochii sunt oglinda sufletului, așa se spune, iar uneori, aceștia pot fi un bun indicator al problemelor noastre de sănătate. De fapt, susțin specialiștii, aceștia nu ne dau de veste doar că ne confruntăm cu o anumită afecțiune oculară, ci și cu diferite afecțiuni sistemice sau boli ale inimii. În unele cazuri, semnalele anumitor afecțiuni se pot vedea în zona ochilor, înainte ca simptomele lor să fie resimțite. Câteodată, însă, ochii roșii nu ...
Dermatita atopică este o afecţiune a pielii care apare, de cele mai multe ori, în primele şase luni de viaţă ale copilului, dar simptomele acestei afecţiuni pot persista până în jurul vârstei de 5 ani. Partea bună a lucrurilor este că aceasta nu este o boală contagioasă, deci nu trebuie să vă temeţi că aţi putea-o lua de la cineva. Partea rea este că încă nu există un tratament permanent, ci doar tratamente care calmează simptomele, ce pot fi ...
Din păcate, cancerul reprezintă, în continuare, una dintre principalele cauze de deces în întreaga ţară. De obicei, pacienţii primesc acest diagnostic la vârste medii și înaintate, iar numărul persoanelor care suferă de această boală este tot mai ridicat. Numărul cazurilor noi de cancer depistate în cabinetele de oncologie în ultimii ani a crescut considerabil, arată statisticile. Mai mult decât atât, prognoza privind ...
Sunteţi stresat? Această stare de stres este generată de cortizol, un hormon steroid cunoscut şi ca hormon al stresului. Rolul acestui hormon este de a creşte, practic, cantitatea de zahăr din sânge prin gluconegogeneză. În mod normal, a precizat dr. Oana Petrișor, cortizolul are rolul de a întări sistemul imunitar, dar când este produs în exces, acesta provoacă probleme de sănătate. Cum vă dați seama că vă confruntați cu o astfel de situație? ...
Vă bate inima repede, repede şi nu ştiţi care este cauza? Medicii spun că, dacă vă aflați într-o astfel de situație, înseamnă că suferiți de tahicardie. În general, inima unei persoane aflate în repaus bate de 60 - 100 de ori pe minut, dar, atunci când un individ are tahicardie, inima bate mult mai repede. În astfel de cazuri, pompează sânge mai puțin eficient, iar fluxul de sânge din corp este redus. Deoarece inima bate mai ...
Petele albe de pe unghii, cunoscute și sub denumirea de noițe, sunt cauzate, de cele mai multe ori, de anumiți factori traumatici de ordin fizic sau chimic. În cazuri rare, acestea pot fi un simptom al unei infecții fungice sau al unei boli mai grave, precum ciroză sau insuficiență renală, precizează specialiștii doc.ro. Ce reprezintă petele de pe unghii? De fapt, spun aceștia, este foarte ușor să depistați schimbările prin care trec mâinile dumneavoastră, pe ...
Există și pacienți care au splina mai mare decât o au alți oameni, iar aceasta se numește că ei suferă de splenomegalie, care poate duce la infecții cronice și chiar cancer de sânge. În general, funcția splinei este de a elimina celulele roșii vechi și/sau afectate din circulația sângelui. Când aceasta se mărește, depozitează mai multe celule roșii, și provoacă anemie. Dr. Geanina Văleanu, spune că, uneori, splina distruge celulele albe și/sau ...
Dermatologii se confruntă, zilnic, în cabinetele lor cu tot felul de afecțiuni, iar una dintre acestea este psoriazisul, o boală de piele foarte frecventă, care se caracterizează printr-o înnoire exagerat de rapidă a pielii (3-4 zile, în loc de 28 zile). Dr. Irena Smadea a declarat că psoriazisul este considerat o boală mediată de sistemul imunitar și are ca rezultat inflamarea pielii. În prezent, boala afectează circa 3% din populație, în egală ...