Un grup de mămici a-i căror copii sunt diagnosticaţi cu autism au prezentat o zi din viaţa lor, sub forma unei piese de teatru, în cadrul campaniei „Music for Autism”. Piesa s-a desfăşurat în cadrul concertului caritabil „Ada Milea şi Bobo Burlăcianu”, care a avut loc ieri, 17 apri-lie, de la ora 21, în Club Phoenix din Constanţa. Evenimentul face parte dintr-un proiect amplu de conştientizare a autismului, ce se desfăşoară la nivelul ...
Vitamina D este foarte importantă pentru organism, indiferent de vârstă, iar specialiştii afirmă că aceasta ajută la prevenirea multor afecţiuni cum ar fi diabetul, bolile de inimă sau chiar cancerul. Dar mai presus de toate acestea, vitamina D este vitală pentru sistemul osos al copiilor, pentru a-i ajuta să crească armonios şi pentru a ţine la distanţă afecţiunile. Această vitamină se găseşte în anumite alimente, dar corpul o produce şi natural, la ...
Odată cu sezonul cald, apar şi infecţiile gastrointestinale care îi afectează, cel mai mult, pe copii. Gastroenterita este o boală infecţioasă care irită şi inflamează mucoasa gastrointestinală. Aceasta este determinată de bacterii, ciuperci, paraziţi şi virusuri. Gastroenterita se transmite prin mâncare contaminată, apă, aer, la care se adaugă şi igiena necorespunzătoare a mâinilor, de aceea este atât de des întâlnită la copiii din ...
Psihologii au constatat că o nouă „boală“ a pus stăpânire pe copii, care îi condamnă pe aceştia să fie nefericiţi, depresivi şi chiar violenţi verbal şi fizic, cu cei din jurul lor. Această tulburarea este pusă pe seama deteriorării relaţiei dintre părinţi şi copii şi a faptului că aceştia petrec foarte puţin timp împreună. CITEŞTE ŞI: Ce găsim cu adevărat în iaurturile de fructe: jumătate zahăr, jumătate aditivi. Unde sunt ...
Tusea este unul dintre cele mai comune simptome ale infecţiilor respiratorii, care debutează, de obicei, în ziua a patra a bolii şi poate persista o lungă perioadă de timp. De asemenea, tusea poate fi şi o manifestare alergică, a unei infecţii bacteriene sau a unui corp străin în căile respiratorii. Tusea poate fi seacă sau productivă. În afară de gripă şi răceală, alte cauze comune ale tusei pot fi: astmul; alergiile (cum ar fi febra fânului); ...
Tranzitia de la un mediu distractiv si flexibil, asa cum sunt percepti anii de gradinita, la un mediu mai structurat al scolii, in care incep sa apara reguli din ce in ce mai stricte, reprezinta o provocare pentru parinti, dar si o dificultate de adaptare pentru copii. Acela este momentul critic in care un parinte ii poate insufla micutului dorinta si placerea de a invata, tot prin distractie, lucru care ii poate stimula nu inteligenta cognitiva, cat mai ales inteligenta ...
Ştim cu toţii că încă din prima zi de viaţă bebeluşul comunică, fie că o face prin plâns, grimase sau zâmbete. De aceea, având în vedere că o perioadă destul de îndelungată nu va reuşi să vorbească articulat, este foarte important să fii atentă la semnalele pe care micuţul tău ţi le transmite, astfel încât să îi oferi tot ce are nevoie.Orice părinte este nerăbdător să-şi audă copiii vorbind.Nerăbdarea devine ...
Mulţi părinţi sunt de părere că, dacă un copil este gurmand, este un lucru bun, pentru că acesta este sănătos,în contextul în care mănâncă de toate şi în orice măsură. Specialiştii, însă, ne sfătuiesc să nu încurajăm sausă ne bucurăm de apetitul exagerat al copilului, deoarece supraalimentarea poate ducela dezechilibre metabolice. Pe de altă parte, nici nu trebuie privat copilul, impunându-i o cantitate mică de mâncare ...