Lichidul amniotic este foarte important pentru viitoarele mămici, vital chiar într-o sarcină. De ce? Pentru că acesta creează condiţii speciale pentru dezvoltarea fetusului dar, în același timp protejează organismul de impacturi mecanice şi gălăgie, dar şi participă la metabolismul fătului. Lichidul amniotic reprezintă un mediu lichid în care se află embrionul în etapele timpurii ale sarcinii, după care fătul. Rolul biologic al acestuia este ...
Toţi medicii spun că sarcina şi naşterea supun organismul femeii la un efort suplimentar. Aşa că, afecţiuni precum hemoroizii, incontinenţa urinară şi depigmentarea se pot agrava, iar în cazul celor care nasc pe cale naturală, vaginul poate suferi modificări. Potrivit dr. Mihaela Cojocaru, de foarte multe ori, după naştere, femeilor li se lărgeşte vaginul, mi ales dacă au ales varianta naşterii naturale, iar acest lucru se întâmplă, în special, din ...
Fibromul uterin este o tumoră benignă care apare în sfera uterină şi care reprezintă o problemă de sănătate frecventă în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani. Deseori, acesta poate împiedica instalarea unei sarcini şi naşterea unui bebeluş sănătos. Din fericire, în ziua de astăzi, pentru acest tip de tumoră există soluţii. Deşi există o mulţime de teorii, tot nu se cunosc cu exactitate cauzele ce duc la ...
Foarte multe cupluri îşi doresc să aibă copii şi nu reuşesc. Unii încearcă tot felul de tratamente, dar fără rezultat. Specialiştii consideră că un sistem imunitar deficitar este vinovat pentru cele mai multe cazuri de infertilitate, care nu afectează doar femeile, ci şi bărbaţii. Altfel spus, un organism sănătos, cu un sistem imunitar puternic contribuie la o bună fertilitate şi la un sistem reproducător care funcţionează în parametri ...
Deseori, bărbaţii au tendinţa să dea vina pe partenerele lor de viaţă, atunci când nu pot avea un copil. Această idee nu este fondată, însă, întrucât şi ei pot fi afectaţi de infertilitate. Mai mult decât atât, studiile arată că un procent mai mare de 50 % dintre cuplurile infertile nu pot avea copii din cauza infertilităţii masculine, iar din acest motiv se recomandă testarea fertilităţii a ambilor parteneri. „Dintre factorii de ...
În cazul în care vă gândeaţi că dereglările de menstruaţie nu pot ascunde decât probleme banale, vă înşelaţi! În unele situaţii, acestea pot prevesti chiar boli grave, de la anemie şi probleme hormonale până la fibroame uterine şi tumori ovariene. De exemplu, lipsa menstruaţiei poate semnala boli care pot fi controlate cu medicamente, cum ar fi cele ovariene, dar există şi afecţiuni care necesită mai mult de atât. În ...
Vă doriți un copilaș? Dacă ați trecut deja de faza analizelor și a controalelor preconcepționale, a sosit momentul să efectuați mult așteptatul test de sarcină, care vă va arăta dacă minunea pe care o așteptați se mai lasă așteptată sau nu. Primele semne ale sarcinii, de regulă, își fac și ele simțită prezența și sunt ușor de observat (stări de oboseală, greață, menstruația întârzie să apară),dar testele care indică această sarcină sunt ...
La un moment dat, fiecare femeie ajunge la menopauză, stare care semnifică sfârşitul menstruaţiei şi, implicit, încetarea producerii de ovule. De asemenea, menopauza este un proces firesc, pe care unele femei nu-l resimt decât foarte puţin ca pe ceva neplăcut, dar care pe fondul unor probleme preexistente, cum ar fi stresul, oboseala, bolile deja instalate, poate crea destule neplăceri. Dr. Emilia Toma precizează că menstruaţia, atunci când se instalează ...