Halucinațiile reprezintă percepții senzoriale false, inexistente, care pot fi resimțite ca fiind reale și autentice de persoana care le experimentează. Acestea reprezintă tulburări psihice complexe, caracterizate prin tulburări de percepție false și intense, care pot avea un impact semnificativ asupra pacientului și se pot asocia și cu alte tulburări medicale sau mintale. Tocmai de aceea, halucinațiile impun consult psihiatric și, în multe cazuri, internarea ...
Cu toţii ştim că o greutate corporală prea mare atrage după sine multe alte probleme de sănătate. Cel mai mare duşman al obezităţii îl reprezintă, însă, din punct de vedere metabolic, diabetul zaharat de tip 2. Potrivit dr. Răzvan Popescu, circa 20-30% dintre pacienţii cu obezitate prezintă această patologie, cu creşterea valorilor glicemice, ajungând ulterior, la afecţiuni ale altor organe, cum ar fi nefropatia diabetică, arteriopatia diabetică ...
Convulsiile febrile sunt episoade de contracții musculare rapide și involuntare care apar în context febril, dar în absența semnelor de infecție a sistemului nervos central sau a unei alte cauze cunoscute de convulsii. În general, acestea afectează copiii cu vârsta cuprinsă între șase luni și cinci ani, cu o prevalență ușor mai ridicată în rândul băieților. Există două tipuri principale de convulsii febrile: simple și complexe ...
În general, persoanele cu hipertiroidism sunt de regulă slabe, deși mănâncă foarte mult, întrucât metabolismul lor este mai activ și consumă mai multă energie. Acest lucru explică și simptomele - nervozitate, tahicardie, stare de agitație, tremurat, somn mai puțin. Medicii susţin că, de obicei, hipertiroidismul crește pofta de mâncare, deci aceasta ar fi o primă explicație legată de creșterea în greutate. De exemplu, atunci când ...
Poliartrita reumatoidă afectează mâinile, genunchii, picioarele, dar nu este exclus să afecteze și țesuturile pielii. Potrivit specialiştilor, aceastaeste o boală cronică autoimună, care poate provoca inflamații în mai multe zone ale corpului, pacienții confruntându-se, în general, cu umflături dureroase la nivelul încheieturilor mâinilor sau la nivelul genunchilor. Cu toate acestea, poliartrita reumatoidă poate afecta și țesuturile din ...
Detartrajul este o procedură de profilaxie dentară cu numeroase beneficii pentru pacient, desigur, dacă este realizat constant, iar rezultatele sunt susţinute de către pacient printr-o igienă orodentară riguroasă. Procedura trebuie efectuată de cel puţin două ori pe an, iar în alte cazuri, frecvenţa lui poate ajunge la un interval mai scurt de timp, în funcţie de situaţia clinică a pacientului. Potrivit dr. Roxana Mihai, tartrul dentar are un ritm rapid de depunere ...
Perfuziile cu vitamine sunt niște soluții de vitamine și minerale administrate intravenos, care au rolul de a furniza rapid și eficient nutrienții necesari organismului. În general, acestea sunt utilizate pentru a trata deficiențe vitaminice, pentru a îmbunătăți starea generală de sănătate, a spori energia și imunitatea, sau în scopuri de recuperare după efort fizic intens sau boală. De cele mai multe ori, perfuziile cu vitamine le sunt recomandate ...
Durerea de frunte și ochi este o condiție comună care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Starea poate fi descrisă ca o senzație de durere sau disconfort în zona frunții și ochilor. Această condiție poate fi cauzată de o varietate de factori, inclusiv stresul, oboseala, problemele de vedere și altele. Totodată, susţin specialiştii, durerea de frunte și ochi este o condiție care poate fi caracterizată prin durere, inflamație și disconfort în ...