- Domnişoară, de câte ori îmi surâdeţi, îmi vine să vă invit la mine. - Vai, sunteţi un seducător! - Nu. Sunt dentist!
Persoanele care mănâncă în mod regulat produse fast-food sunt mult mai expuse riscului de depresie faţă de cei care nu consumă astfel de mâncare. Concluzia aparţine unor cercetători spanioli, care au stabilit o asociere clară între acest tip de mâncare şi riscul de depresie. Pentru a ajunge la această constatare, timp de câteva luni au fost studiaţi aproximativ 9.000 de adulţi, cărora le-au fost comparate obiceiurile alimentare, scrie ...
Micuţii cu vârste cuprinse între 2 şi 4 ani care sunt lăsaţi ore în şir în faţa televizorului, întâmpină un risc crescut de obezitate până la vârsta de zece ani. Concluzia aparţine unui studiu canadian, publicat de BioMed Central, potrivit căruia fiecare oră în plus petrecută în faţa micului ecran, peste limita maxim admisă de două ore în fiecare zi, poate adăuga 0,5 milimetri la circumferinţa taliei copiilor şi ...
Dacă până la 40 de ani puteai mânca şi bea fără probleme, pierzând uşor eventualele kilograme în plus, după această vârstă, rata metabolică scade, ceea ce face necesare măsuri speciale pentru menţinerea siluetei. Cotidianul britanic citează din cartea "Fight Fat Over 40", a doctorului Pamela Peeke, care oferă câteva sfaturi pentru menţinerea unei greutăţi sănătoase după 40 de ani, când doar renunţarea la zahărul din ceai ...
Tratamentele cosmetice pot fi foarte costisitoare şi, uneori, dureroase. Există însă o metodă prin care putem să ne înfrumuseţăm tenul gratuit şi să ne mai şi placă pe deasupra. Este vorba despre sex. Specialiştii susţin că sexul ne face să avem o piele frumoasă şi strălucitoare. Sexologul Gloria G. Bramer este de părere că sexul îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, ceea ce ajută la oxigenarea pielii şi la eliminarea toxinelor. Fără pete şi ...

Doctorul: - Nu-mi place deloc cum arătaţi. Pacienta: - Ei, doctore, nici dumneata nu eşti vreo frumuseţe.