În perioada 11 - 13 aprilie, la Maritimo Shopping Center va avea loc primul târg de sănătate, estetică şi nutriţie, eveniment ce va oferi soluţii şi sfaturi de la cei mai buni specialişti din domeniul medical. Constănţenii aşteptaţi la eveniment vor beneficia de consultaţii şi investigaţii medicale gratuite, dar şi de o sesiune de informare cu privire la cele mai noi proceduri medicale. Primul târg medical va fi organizat la Constanţa, în Maritimo Shopping ...
Un nou proiect pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor infectaţi cu HIV va fi derulat pe o perioadă de trei ani de Fundaţia Baylor Marea Neagră. Proiectul se numeşte TB GUARD şi are în vedere profilaxia tuberculozei în rândul persoanelor care trăiesc cu HIV, precum şi îmbunătăţirea serviciului de pneumologie din cadrul Centrului de Excelenţă HIV. Bugetul pentru primul an este de 29.142 euro, din care 70% este susţinut de compania Jassen România.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa organizează o colectă mobilă de sânge, sâmbătă, între orele 08.30 - 13.30, la sediul Spitalului Municipal Mangalia. Pot dona sânge toate persoanele sănătoase cu vârsta cuprinsă între 18-65 de ani, cu greutatea peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat sau boli de inimă. Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care să ...
Puţini ştiu că patima pentru jocurile de noroc este, de fapt, o boală. Psihologul constănţean Tamara Nichita atrage atenţia că adicţia pentru jocurile de noroc reprezintă o afecţiune psihică şi trebuie tratată ca atare. „Jocul patologic de noroc este o afecţiune, dar prea puţini oameni o privesc astfel. Ceea ce începe ca o curiozitate sau o joacă nevinovată poate progresa rapid pentru cei care trăiesc intens. Dependenţii de ...
Până pe 31 martie, constănţencele care suferă de inesteticele şi dureroasele varice, se pot trata la On Clinic Constanţa şi primesc 50% reducere. Astfel, medicul specialist Raluca Melihov (Pasăre) va consulta, pe baza programărilor telefonice la numărul 0241.54.84.63, paciente care au această problemă. „Campania se adresează pacientelor care suferă de varice şi se desfăşoară în următoarele condiţii: costul programării şi al unei ecografii este ...
OCH are 34 paturi de spitalizare continuă în specialităţi chirurgicale - chirurgie generală, urologie, ortopedie şi traumatologie, neurochirurgie, chirurgie vasculară, chirurgie toracică, chirurgie plas-tică, microbiologie reconstructivă - din care cinci paturi ATI. Visul a nouă medici din Constanţa a prins, în sfârşit, contur. Începând cu această săptămână, Ovidius Clinical Hospital - OCH este singura unitate ...
În cadrul Spitalului MEDSTAR 2000 funcţionează, începând din acest an, prima secţie medicală privată din judeţul Constanţa. Secţia cuprinde specialităţile medicină internă, cardiologie, gastroenterologie şi nefrologie, pacienţii pot fi trataţi atât ambulator, dar şi pot fi şi internaţi, în baza biletului de trimitere. Condiţiile hoteliere din cadrul secţiei sunt de excepţie, iar bolnavii, fie că este vorba de cei cu afecţiuni cardiace, gastroenterologice sau ...
Înţepăturile în zona pieptului, considerate drept „înţepături de inimă” îi alarmează pe cei care le simt şi îi duc cu gândul la o boală cardiacă şi mai ales la infarct. Nu este, însă, cazul de aşa ceva de fiecare dată. Potrivit specialiştilor, înţepăturile în piept pot să apară din diverse cauze: stres, lipsă de calciu, spasmosfilia, efort fizic sau intelectual intens, mese ...