Spitalul privat Isis continuă să contribuie la îngrijirea medicală a copiilor constănţeni prin inaugurarea unei secţii nou nouţe şi ultramoderne dedicată în totalitate micuţilor. De altfel, unitatea este prima secţie privată de pediatrie deschisă până acum în Dobrogea, unde o echipă formată din specialişti va fi pregătită, 24 de ore din 24, să acorde îngrijiri medicale copiilor. Prezent, ieri, la inaugurare, dr. Vlad Tica, medic în cadrul Isis şi reprezentant al ...
A doua sesiune de schimbare a centrelor universitare de pregătire pentru rezidenţi se desfăşoară în perioada mai-iunie. Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa informează că cererile medicilor rezidenţi din Constanţa se pot depune până săptămâna viitoare, pe 6 iunie inclusiv, la direcţiile de sănătate publică în care se solicită continuarea pregătirii. Potrivit DSPJ, cererile de schimbare a centrului de pregătire trebuie să fie însoţite de avizele ...
Aproximativ un procent din populaţia României este afectată de poliartrită reumatoidă, o boală autoimună progresivă, nevindecabilă, care distruge cartilagiile şi oasele. Boala debutează, de obicei, cu inflamarea încheieturilor şi dificultatea de a folosi mâinile în primele ore ale zilei. Chiar din primii ani de la instalare, boala afectează abilităţile locomotorii ale pacientului. Dr. Ruxandra Ionescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Reumatologie ...
Constănţenii se pot mândri, de săptămâna trecută, cu cea mai modernă aparatură medicală în domeniul cardiologiei intervenţionale. Odată cu achiziţionarea unui angiograf ultraperformant, de acum încolo la Constanţa se vor putea aplica proceduri de ultimă oră în tratamentul insuficienţei cardiace. Medicii timişoreni care lucrează în noua Clinică de Cardiologie Intervenţională „Cardiolife“ din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa vor colabora cu ...
Aproximativ 88,5 la sută dintre candidaţii înscrişi la a doua sesiune a concursului de Rezidenţiat, care a avut loc pe 20 mai, au obţinut punctaj de promovare. Potrivit Ministerului Sănătăţii, din cei 420 de tineri absolvenţi ai facultăţilor de medicină şi farmacie înscrişi la acest examen, 372 au luat notă de trecere. Astfel, din cele 98 de locuri scoase la concurs, au fost ocupate 76, iar pentru cele 318 posturi, au fost admişi 296 de candidaţi. Punctajul maxim realizat a ...
Constănţenii cu probleme ale inimii nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze până la Bucureşti pentru serviciile de imagistică. Pacienţii Spitalului Judeţean beneficiază, de acum, de un departament unic în România, dedicat în totalitate diagnosticării şi tratării afecţiunilor cardiovasculare. După ce în 2008 a fost deschisă Clinica de Chirurgie Cardiovascu-lară, reabilitată complet şi moderni-zată, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a fost inaugurată ...
„Este adevărat că un ficat bolnav se rege-nerează şi că hepatita A se face doar din cauza lipsei de igienă? Cum îţi dai seama că ficatul nu e în regulă?” (Loredana Miciu). * * * Într-adevăr, ficatul se încadrează în cate-goria celor mai rezistente organe ale corpului. Potrivit dr. Iuliana Botezatu, medic specialist Phoenix Eastern Medical Center, ficatul se poate regenera, funcţionând chiar şi în situaţiile în care, din cauza suferinţei sau a unei intervenţii ...
De luna viitoare, medicii vor putea prescrie reţete în sistem electronic, iar începând cu 1 iulie, vor fi obligaţi să facă acest lucru. Dr. Dorin Ionescu, directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că sistemul privind prescrierea electronică a reţetelor medicale este pregătit să intre în funcţiune de la 1 iunie. „Începând cu această zi, medicii vor putea prescrie reţetele în acest sistem, dar nu vor ...