Interviu cu dr. Daniel Mihai, coordonatorul programului de combatere a tuberculozei

Tuberculoza este o boală extrem de răspândită în rândul românilor. Dr. Daniel Mihai, coordonatorul programului naţional de combatere a TBC-ului, arată care sunt atuurile şi dificultăţile luptei duse pentru a ţine sub control afecţiunea. Reporter: Tuberculoza este considerată, la nivelul U.E., o problemă majoră de sănătate publică. În judeţul Constanţa, care este incidenţa acestei afecţiuni? Dr. Daniel Mihai: În Constanţa, numărul bolnavilor este în scădere. Judeţul nostru a fost, în 2010, pe locul 8 la nivelul ţării, cu o incidenţă de 113,6 bolnavi la suta de mii de locuitori, în scădere faţă de 2009, când incidenţa a fost de 131,2 bolnavi de suta de mii de locutori. Pe primele locuri au fost judeţele Olt, Giurgiu şi Dolj. De asemenea, şi în primul trimestru al lui 2011 se observă o scădere a numărului pacienţilor, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut Numărul decedaţilor din cauza tuberculozei este, de asemenea, în scădere. Anul acesta au fost 15 decedaţi, iar în 2010, în primul trimestru, 28 decedaţi. În ceea ce priveşte numărul de copii bolnavi, în trimestrul I din 2011 au fost 8 cazuri, iar anul trecut au fost 11 cazuri. De fapt, la nivelul întregii ţări, trendul este de scădere, datorită programului naţional pe care îl derulăm. Din punctul meu de vedere, este unul dintre cele mai bune programe din Europa. Revenind la Constanţa, este zonă de graniţă şi s-a constatat că în aceste zone, în special în sud, sud-est, dar şi în sud-vest, incidenţa tuberculozei este mai mare, în vreme ce în centrul ţării sunt mai puţine cazuri de TBC. La Constanţa, faţă de alte zone, mai trebuie menţionat că sunt şi mulţi turişti, mulţi studenţi şi muncitori sezonieri, a căror boală este depistată la noi şi tot aici se şi tratează. - Care sunt lipsurile cu care vă confruntaţi? - Sunt probleme cu pacienţii din mediul rural, pentru că nu au întotdeauna posibilităţi să vină la dispensar sau spital. Dar facem tot posibilul pentru a-i ajuta. Avem o maşină, cu ajutorul căreia trimitem medicamentele la dispensare şi, în cazuri speciale, la medicii de familie, aducem probele de spută pentru examinare. Fondurile alocate programului naţional de tuberculoză sunt mai puţine decât anul trecut, dar sperăm într-o rectificare. De altfel, ne-a fost promisă de la Bucureşti, pentru a ajunge măcar la nivelul valorilor de anul trecut. Fondurile au fost împărţite fiecărei unităţi şi acum depinde de fiecare management cui le va cheltui. - Care sunt persoanele predispuse să se îmbolnăvească de TBC? - În ultimii ani, grupă de vârstă a pacienţilor a fost între 25 şi 45 de ani. Acestea sunt vârstele când oamenii sunt foarte activi, au câte două - trei slujbe, nu se odihnesc cum trebuie, unii lucrează şi noaptea. Este foarte important, pentru a evita îmbolnăvirea, să fie un mediu de viaţă normal. Adică trebui o alimentaţie corespunzătoare, odihnă şi fără stres. Cu cât stresul este mai mare, cu atât scade imunitatea organismului. De asemenea, trebuie evitat excesul, fie că este vorba de alcool, fumat sau pierderea nopţilor. Dacă imunitatea este scăzută, riscul ca o persoană să se îmbolnăvească de TBC este crescut. - Ce înseamnă tuberculoza multidrug-resistant şi de ce este periculoasă? - Pacienţii care nu se tratează corespunzător, adică întrerup tratamentul sau refuză să-l mai ia riscă să dezvolte, la recidivă, o formă a bolii rezistentă la medicamente. Ei transmit, apoi, altor persoane, microbul rezistent la tratament, fapt care îngrijorează. De aceea, se face şi o anchetă la depistarea bolnavilor, căci dacă a venit în contact cu un pacient cu o formă a tuberculozei multidrug-resistant, poate să aibă aceeaşi formă. Chiar îmi aduc aminte un caz când un bolnav a transmis tuberculoza MDR fratelui său mai mare. Primul, care era bolnav cronic, a murit, în vreme ce fratele său s-a vindecat dar după vreo doi ani de tratamente. Pacienţii cu tuberculoză trebuie să ia tratamentul conform indicaţiilor medicului. Sunt însă şi bolnavi care refuză, trebuie să recunoaştem. Iar în legislaţia nu avem nicio posibilitate de a le impune, de a-i trata împotriva voinţei lor. De exemplu, chiar dacă un pacient vine şi îşi ia tratamentul sub supravegherea noastră, dar apoi pleacă la cârciumă, medicamentele nu mai au niciun efect. Este nevoie, şi la noi în judeţ, de un centru pentru tratarea tuberculozei multidrug-resistant. Sau măcar un compartiment cu 10 sau 15 paturi. În ţară sunt doar două centre, la Bucureşti şi la Bisericani, dar nu sunt suficiente. S-au făcut demersuri pentru înfiinţarea unui astfel de compartiment la Spitalul de Ftiziologie Agigea, dar nu ştim ce se va mai întâmplă dacă acest spital va deveni secţie exterioară a Spitalului Judeţean. Vom vedea. Unii pacienţi nu-şi pot permite să ajungă până la centrele din ţară, iar tratamentul este stabilit numai la nivelul celor două unităţi, de comisii speciale. Noi le trimitem datele pacienţilor, iar specialiştii din cele două centre stabilesc schemele terapeutice.