20 Martie 2020
9687 accesări
3 comentarii

Sursa Readers Digest

Sursa Readers Digest

Statisticile în ceea ce privește epidemia de coronavirus nu sunt deloc îmbucurătoare, iar România a ajuns, deja, să aibă aproape 300 de cazuri. Din păcate, aceasta este o cauză principală de stres pentru mulți oameni, care pot dezvolta stări de anxietate și atacuri de panică.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, în stare de stres, organismul nostru direcționează cea mai mare parte din energie către organele și procesele fiziologice care se ocupă cu instinctul de supraviețuire (exemplu: suprarenalele, adrenalina, cortizolul, inima, circulația sângelui, respirația, oxigenarea, musculatura).

În concluzie, cu cât stăm mai mult în acest proces, cu atât avem mai puțină energie pentru organele, glandele și procesele fiziologice care se ocupă cu regenerarea celulară. În cele din urmă, rezultatul este scăderea sistemului imunitar.

„Forfota mentală direcționată în acest mod face ca energia necesară organismului pentru a se apăra de agenți periculoși pentru sănătatea noastră să fie consumată pentru apărarea împotriva unor iluzii.

Stresul reprezintă o stare care ne cuprinde ființa pe toate planurile, mental, emoțional și fizic. De fapt, stresul în sine nu este o boală, nu este ceva ce există în mod palpabil, ci presupune în sine reacția noastră mentală interpretativă la stimulii exteriori sau interiori. Astfel, îngrijorările imaginare legate de ce s-ar putea întâmpla (în viitorul apropiat sau mediu) pe care le rulăm mental, perfecționismul și nerăbdarea ne pot produce în mod inutil o stare de panică bazată pe mai nimic”, explică psihologul.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU