Frăguţa, puţin mai mare decât un bob de mazăre, mult mai aromată decât căpşuna, este cunoscută pentru virtuţile vindecătoare încă din antichitate, când medicii romani o recomandau pentru reîntinerirea şi purificarea organismului. Specialiştii spun că fructele conţin mucilagii, pectine, glucide, vitaminele A, B1, B2, PP şi C, acid salicilic, lipide, acizi organici, săruri minerale de potasiu, sodiu, calciu, magneziu, fier şi fosfor. În medicina populară, fragul de pădure este considerat o plantă medicinală, frunzele sale fiind apreciate pentru conţinutul bogat de vitamina C şi tanin. De la fragi se utilizează fructele şi frunzele, sub formă de ceai, uscate şi amestecate în proporţii egale. Rizomii sunt folosiţi sub formă de praf. Desigur, proprietăţi medicinale au şi rădăcinile. Preparatele care se obţin din frunzele şi rădăcinile fragului sunt: decoctul, cel mai des folosit, infuzia şi cataplasmele. Sucul de frăguţe are efect terapeutic de excepţie, el fiind recomandat, mai ales, în bolile de ficat. Acesta stimulează activitatea ficatului şi îl drenează, favorizând regenerarea celulei hepatice. În acelaşi timp, sucul din fructe ajută la degerături, la îndepărtarea pietrei de pe dinţi, alungă durerile de dinţi şi mirosul urât al respiraţiei.