Se ştie că pe timpul sarcinii, foarte multe dintre viitoarele mămici se confruntă cu probleme dentare. Cele mai frecvente dintre acestea sunt gingivita, cariile, durerile de dinţi şi boala parodontală.
Potrivit specialiştilor Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna”, trimestrul al doilea (13-24 săptămâni) este momentul optim indicat pentru tratamente ce implică anestezie, medicaţie şi timp prelungit petrecut pe scaunul stomatologic.
„Ţineţi cont că în trimestrul I se formează şi se diferenţiază organele fătului. Este perioada cea mai afectată de efectele adverse ale factorilor teratogeni. Astfel, evitaţi orice tratament stomatologic programat. Desigur, puteţi merge la controale sau consilieri asupra menţinerii igienei orale pe parcursul sarcinii, toaletări, plus tratamente de urgenţă (inclusiv radiografii) ce nu suportă amânare. În trimestrul al treilea (25-40 săptămâni), în care continuă creşterea fătului, se aplică aceeaşi regulă ca în trimestrul întâi, la care se adaugă scurtarea vizitelor şi modificarea poziţiei pe scaunul stomatologic. Ideal ar fi, dacă intenţionaţi să rămâneţi însărcinată, să vă rezolvaţi problemele stomatologice înainte de sarcină”, au explicat medicii.