27 Noiembrie 2024
25 accesări
0 comentarii

Deși există potențiale beneficii ale dietelor cu un conținut ridicat de proteine, cum ar fi senzația sporită de sațietate și retenția de masă musculară, este important să fiți conștienți și de riscurile pe care le au dietele hiperproteice. Medicii spun că excesul de proteine din corp este legat de mai multe probleme de sănătate, în special dacă urmați o dietă cu proteine pe o perioadă lungă de timp. În primul rând, au precizat aceștia, dacă mâncați cantități mari de proteine, acest lucru poate duce la o respirație urât mirositoare, în special dacă aveți restricții în privința aportului de carbohidrați. Pe de altă parte, dieta cu proteine vă va promite că veți slăbi, ceea ce se va și întâmpla în majoritatea cazurilor, însă acest lucru ar putea fi valabil doar pe termen scurt. Este bine de știut că excesul de proteine este stocat ca grăsime, la fel ca excesul de calorii din orice altă sursă. Din nefericire, acest lucru poate duce la creșterea în greutate în timp, dacă ajungeți să consumați prea multe calorii, în timp ce încercați să creșteți aportul de proteine. În plus, apare și constipația, motiv pentru care este important să beți suficientă apă, dar și să consumați mai multe alimente bogate în fibre, cum sunt legumele.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU