„Petrec foarte mult timp pe scaun, în faţa unui birou şi mă resimt: mă doare spatele, mă doare gâtul. Ce trebuie să fac pentru a scăpa de dureri?” -
întrebare adresată de o cititoare a „Cuget Liber”, Andreea Simion
Este normal ca persoanele care lucrează la birou să resimtă dureri la nivelul cefei, umerilor sau a şalelor, a explicat Florentina Enescu, specialist fizio-kinetoterapeut în cadrul Centrului de Recuperare Medicală AXIS.
„Durerea de ceafă care coboară spre umeri şi interscapular, durere pe care o acuză din ce în ce mai multe persoane şi care nu se datorează, neapărat, unei afecţiuni importante. Acesta este sindromul radicular de gât şi umeri. De cele mai multe ori, acest sindrom apare la persoanele care au o muncă statică, de birou, asociată cu un program îndelungat la computer. În această situaţie, toată centura scapulo-humerală este tensionată. Tensiunea aceasta se asociază cu durerea musculară şi imposibilitatea pacienţilor de a se relaxa”, a afirmat specialistul fizio-kinetoterapeut.
Aceste dureri apar din cauza poziţiei vicioase la birou, atrage atenţia Florentina Enescu, şi pot fi evitate prin câteva exerciţii simple!
„Poziţia vicioasă a coloanei toraco-cervicale cu aşa-zisa cocoaşă atitu-dinală şi capul înainte creează o tensiune foarte mare şi dezechilibru osteomuscular al coloanei vertebrale, ce poate să aibă răsunet în starea psihică a pacientului. Acesta poate deveni irascibil, cu dureri de cap. Trebuie ştiut că gestul terapeutic cel mai important vizează relaxarea musculară; iar această relaxare se dobândeşte cu exerciţiu fizic şi masaj. În situaţiile în care regiunea toraco-cervicală a coloanei vertebrale are suferinţe arhitecturale, se impune însă un tratament mult mai complex de recuperare medicală”, a mai precizat fizio-kinetoterapeutul Florentina Enescu.
Tratamentul aflat la îndemâna oricui este, însă, mişcarea; iar recomandarea specialistului este ca, la fiecare oră de lucru petrecută la birou, să se facă zece minute de exerciţii fizice.