Degenerescenţa maculară a retinei este o boală progresivă şi ireversibilă. Tratamentul său vizează, în primul rând, stabilizarea bolii şi compensarea acesteia. În stadiile iniţiale ale tratamentului, este recomandat să se înceapă cu o utilizare cuprinzătoare de medicamente cu diferite mecanisme de acţiune.
„Acest grup include medicamente vasodilatatoare, medicamente pentru întărirea peretelui vascular, reducând vâscozitatea sângelui, administrarea de vitamine: A, complexul B şi E. Tratamentul conservator, pentru degenerescenţa maculară a retinei, de regulă, se efectuează de mai multe ori pe an. Tratamen-tul pentru degenerarea retinei, în stadiu avansat, necesită o politică de tratament mai activă, în funcţie de forma bolii”, au declarat reprezentanţii Institutului oftalmologic „Microchirurgia ochiului”.
Aşadar, printre tehnicile şi tratamentele chirurgicale folosite pentru corectarea degenerescenţei maculare se numără: stimularea magnetică neinvazivă şi stimularea fotică retiniană (în asociere cu terapia conservatoare convenţională); stimularea cu laser a retinei; electrostimularea retinei; intravenos - iradiere cu laser, în asociere cu terapia medicamentoasă; chirurgie de revascularizare etc.
„Tratamentul pentru degenerescenţa maculară, la forma ei umedă, constă în efectuarea terapiei medicamentoase, utilizând inhibitori ai formării de vase de sânge şi coagularea cu laser a retinei. În timpul coagulării cu laser prin pupila dilatată, cu ajutorul unei lentile speciale, se concentrează fasciculul de lumină cu energie înaltă, direcţionată către zonele afectate ale retinei. Sub influenţa ei, există o etanşare a vaselor de sânge deteriorate, care împiedică ieşirea fluidului sau sângelui sub retină. Tehnica procedurii este simplă şi fără dureri”, adaugă medicii oftalmologi.