În ziua de azi, foarte multe persoane aleg să fumeze ţigări cu mentol, pentru că au impresia că acestea conțin o concentrație mai mică de nicotină și că sunt mai puțin dăunătoare. În urma cercetărilor întreprinse de-a lungul timpului s-a demonstrat că acestea ar putea fi, de fapt, chiar mai periculoase decât cele normale. Conform Raportului global al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, nicotina pe care tutunul o conţine este cauza dependenţei şi, potrivit unui raport de cercetare al Institutului Naţional pentru Abuzul de Droguri, eliberarea de endorfine generată de consumul acesteia îi determină pe oameni să îşi dorească să fumeze mai mult. La început, substanţa creşte nivelul de dopamină, dar apoi ajunge să modifice circuitele legate de învăţare, stres şi autocontrol.
Specialiștii spun că gustul plăcut pe care îl produce mentolul poate facilita iniţierea consumului de tutun la o vârstă chiar fragedă. Printre motivele preferinţei mai mari se numără uşurinţa de a fuma şi iritarea redusă. În acelaşi timp, există o credinţă falsă care susţine că utilizarea mentolului este benefică. Totodată, mulţi fumători de ţigări cu mentol simt că aceste ţigări sunt mai uşor de fumat. Cu toate acestea, există procese fiziologice de care nu sunt conştienţi, care cresc daunele. Deşi răcesc gâtul, efectul mentolului care reduce senzaţia de uscăciune îi face pe fumători să inspire mai profund fumul şi să-l reţină mai mult timp. De asemenea, studiile indică faptul că această senzaţie apare deoarece mentolul acţionează ca un anestezic pentru căile respiratorii. Pe de o parte, acest lucru înseamnă mai puţin disconfort pentru fumători, dar pe de altă parte, ar putea însemna o creştere a numărului de ţigări pe care o persoană le fumează pe zi. Ca urmare, acest lucru agravează şi accelerează efectele adverse.