08 Noiembrie 2021
355 accesări
0 comentarii

De-a lungul timpului, diferite studii au arătat faptul că țipatul la copii nu este deloc o soluţie pentru a-i linişti, ci mai degrabă îi poate răni emoțional, cerebral și fizic. Foarte mulţi medici consideră că ţipatul la copii nu este niciodată cea mai bună opțiune atunci când îi creșteţi. V-aţi gândit vreodată la situațiile în care aţi țipat la copii? Acele strigăte arată, în mod clar, că aţi pierdut controlul. De fapt, susţine dr. Delia Stancu, adulţii obişnuiesc să ridice tonul la cei mici atunci când vor să se facă auziiţi şi să îşi impună propriile idei şi gânduri. Puţini sunt cei care se gândesc, însă, şi dacă ridicarea vocii îi va ajuta la transmiterea mesajului.

Sunt specialişti din întreaga lume care consideră că în momentul în care ridică vocea la copii, sistemul limbic al micuţilor este activat. Același sistem este responsabil de răspunsul instinctiv de luptă sau fugă, şi, prin urmare, atunci când țipaţi la ei, în loc să îi faceţi să vă asculte și să vă acorde atenție, reuşiţi exact contrariul. Astfel, îi deteminaţi pe cei mici să vrea să ţipe şi ei la fel de tare ca dumneavoastră sau să îşi dorească să nu mai vorbească deloc şi să se ascundă, pentru a face faţă acestei situaţii.

Pe de altă parte, spun medicii, țipetele nu sunt benefice nimănui. De exemplu, un studiu a concluzionat faptul că expunerea timpurie și continuă la stresul generat de țipete ar putea schimba modul în care creierul procesează informațiile pe care le primește prin limbaj. În acelaşi timp, ţipatul la copii ar putea schimba modul în care se dezvoltă creierul celui mic. Drept urmare, copiii pot începe procesarea informațiilor și a evenimentelor negative într-un mod mult mai pesimist, ceea ce nu este în avantajul părinţilor săi.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU