Potrivit medicilor specialişti, termenul degrupă sanguinăeste folosit pentru a caracteriza sângele unui individ, în funcţie de prezenţa sau absenţa unui antigen pe suprafaţa eritrocitelor acestuia. Majoritatea antigenelor de grup sanguin sunt de natură glicoproteică, oarecum stabile din punct de vedere genetic, unele fiind întâlnite la mai multe specii de mamifere în forme identice, după cum explică specialiştii de la Medstar General Hospital.

„Această trăsătură a lor poate fi invocată drept argument în favoarea unităţii lumii vii. Deşi aceste antigene sunt prezente şi pe leucocite (nu şi pe trombocite), în mod curent se consideră că doar eritrocitele prezintă importanţă pentru stabilirea grupelor sanguine. Datorită faptului că reacţia antigen-anticorp, la care participă antigenele de grup sanguin şi anticorpii lor specifici este una de aglutinare (se soldează cu aglutinarea hematiilor) antigenele se mai numesc şi aglutinogene, iar anticorpii şi aglutinine. În practica medicală curentă prezintă importanţă sistemele AB0 şi Rh. Restul sistemelor de antigene sunt utilizate în medicina legală, aplicaţiile lor cele mai importante fiind în stabilirea paternităţii şi în diferite anchete de filiaţie, însă în prezent aceste proceduri tind să fie înlocuite de către analiza ADN”, explică dr. Elena Ghiţă, medic specialist hematologie, competenţă ultrasonografie generală.

Potrivit medicului specialist, importanţa grupelor sanguine rezidă în indicarea compatibilităţii sau incompatibilităţii dintre donator şi primitor, în cazul transfuziilor. Teoretic, compatibilitatea reprezintă situaţia în care întâlnirea antigenului de pe hematii cu anticorpi specifici este exclusă.

Sistemul AB0 se bazează pe existenţa a două aglutinogene, notateA şiB, şi a două aglutinine specifice:α(anti A) şi respectivβ(anti B).

„Landsteiner (considerat descoperitorul sistemului AB0, el primind în 1930 Premiul Nobel pentru aceasta) a observat oregulă a excluziunii reciproce, concretizată în faptul că indivizii care prezintă pe eritrocite un aglutinogen nu au niciodată în plasmă aglutinină omoloagă. Un individ poate dispune de unul, ambele sau de niciunul din aglutinogene. Întotdeauna există aglutinine corespunzătoare aglutinogenului care lipseşte, iar când sunt prezente atât A, cât şi B, nu vor exista aglutinine.

Astfel, există 4 grupe principale în sistemul AB0: Grupa (Landsteiner) 0, A, B, AB; Grupa (Janský) I, II, III, IV; Aglutinogen (antigen) A, B, A şi B

Aglutinine (anticorpi)α şi β,β,α”, adaugă dr. Elena Ghiţă.

Ce reprezintă factorul RH

Sistemul Rhclasifică sângele uman după prezenţa sau absenţa unor proteine specifice pe suprafaţa hematiilor. Determinarea statutului Rh ţine cont de cea mai frecventă dintre acestea: factorul D, sau antigenul D. „Indivizii ale căror hematii prezintă antigen D pe membrană sunt consideraţiRh+(pozitiv), ceilalţiRh-(negativ). Spre deosebire de sistemul AB0, în sistemul Rh absenţa antigenului nu presupune existenţa anticorpilor specifici; indivizii Rh- nu au,în mod normal,în ser, anticorpi anti D. Statutul Rh se asociază, obligatoriu, grupei din sistemul AB0, astfel că „grupa sanguină” este exprimată prin adăugarea semnului + sau -, la grupa AB0; de exemplu: A+, B+, 0+, 0- etc. Aceste informaţii reprezintă minimul necesar în practica medicală, pentru realizarea unei transfuzii”, mai spune specialistul hematolog.

Problema compatibilităţii se pune atunci când se doreşte realizarea unei transfuzii sanguine. Clasic, în sistemul AB0, există noţiunile dedonator universal(cu referire la grupa 0, care nu are aglutinogene) şi deprimitor universal(cu referire la grupa AB, care nu are aglutinine).

În afară de sistemul AB0, în cazul unei transfuzii este obligatoriu să se ţină seama şi de grupa Rh+. Sângele Rh+ poate fi primit doar de indivizi Rh+, pe când cel Rh- se poate administra la Rh- şi Rh+, fără nicio problemă, deoarece în sistemul Rh nu există anticorpi în absenţa factorului antigenic.

Compatibilitate AB0/Rh pentru masă eritrocitară

Există numeroase alte sisteme antigenice pe elementele figurate ale sângelui. Singurele lipsite de antigene membranare specifice sunt plachetele. Numărul fenotipurilor posibile, luând în calcul toate aceste sisteme, este de ordinul miliardelor. De altfel, celulele care ajung în organism, cu ocazia unei transfuzii, sunt, până la urmă, distruse de sistemul imunitar în cel mult 7-10 zile, fiind practic imposibilă obţinerea unei identităţi complete între fenotipurile donatorului şi ale primitorului.